Ucrainizarea securității europene: De ce Rusia acționează acum? Analiză de Dionis Cenușa

Op-Ed
	Ca urmare a presiunii exercitate de Moscova, securitatea europeană este într-o criză existențială profundă, deoarece pilonii săi se clatină, iar cei aflați în afara NATO sunt descoperiți și vulnerabili...
Dionis Cenușa, Columnist principal

Starea tensionată de la frontiera ruso-ucraineană ține în suspans și, totodată, în alertă maximă tot spațiul (pan-)transatlantic, de la Kiev până la Bruxelles și Washington. Sub semnul întrebării este supraviețuirea arhitecturii actuale a securității europene sub presiunea unor eventuale ciocniri militare dintre Rusia (agresorul) și Ucraina (victima). Partea rusă percepe situația din Ucraina ca pe un element indivizibil al ecuației de securitate regională din care face parte activitatea Alianței Nord-Atlantice (NATO) în toată Europa Centrală și de Est. În schimbul neînceperii unei agresiuni, Rusia ar vrea ca brațul militar al Occidentului să nu se mai extindă spre Est.

Începând cu inițiativa acordului de securitate europeană din 2009 (fără a da roade), Rusia pedalează neîncetat conceptul de „securitate indivizibilă”. Potrivit acestuia, NATO și Rusia, în mod egal, nu trebuie să-și sporească securitatea din contul celeilalte părți (MID.ru, Ianuarie 2022). Același principiu transpare, de asemenea, din propunerile privind “garanțiile de securitate”, înaintate SUA și NATO, la finele lui 2021 (Vedomosti, Decembrie 2021). Cel mai grav defect al acestor propuneri rezidă în faptul că sunt omise interesele statelor care nu aparțin la niciun bloc militar și care își doresc în mod transparent și pe cale constituțională să părăsească zona gris (Ucraina și Georgia). Poziția rusească față de dreptul acestor state de a-și asigura propria securitate este exclusivistă și ancorată într-o gândire centrată pe supremație și revanșism geopolitic. Această abordare este în contradicție cu principiul de suveranitate, exprimat de voința populară în constituțiile naționale și proclamat de Carta ONU din 1945 (Art. 2).

Partea rusă pune în prim plan realizarea propriei securități naționale, în baza unei evaluări eronate asupra riscurilor exogene. O analiză elementară a situației din sfera militară arată că amenințările proiectate de Moscova sunt complet nefondate. Cu sau fără „garanțiile de securitate”, cerute de Moscova, nimeni nu ar intenționa să atace o țară cu cel mai mare arsenal nuclear și potențial militar din Europa (Vezi Tabelul de mai jos). Scopul primordial al Moscovei este mai degrabă de ordin strategic și anume cel de a-și restabili și consolida sfera de influență în vecinătatea imediată. Materializarea acestui scenariu ar implica costuri enorme pentru Ucraina și Georgia, ale căror suveranitate ar urma să fie știrbită, într-un mod neocolonial fiindu-le interzis dreptul de aderare la NATO. Deși demersul Rusiei este inadmisibil, NATO, UE și statele membre cu pondere majoră (SUA, Franța, Germania) realizează că ignorarea „ofertei” rusești poate avea consecințe de ordin militar pentru Ucraina și securitatea europeană. Din acest motiv, diplomația americană, germană și franceză încearcă să angajeze Rusia într-un dialog activ, chiar dacă, fără rezultate palpabile. În paralel, SUA și UE elaborează (Reuters, Ianuarie 2022), împreună și separat, sancțiuni individuale (cercul oligarhic al lui Vladimir Putin), financiare (eliminarea din sistemul SWIFT și reducerea la maxim a posibilității de împrumut pe piețele internaționale), tehnologice (limitarea accesului la tehnologiile americane) și în sectorul energetic (sistarea gazoductului Nord Stream 2).

Sursa: Date compilate de către autor cu referință la globalfirepower.com, statista.com and sipri.org

“Fereastra de oportunitate” a Rusiei

Momentul pe care Rusia l-a ales pentru tentativa sa de redefinire a sferelor de influență nu este deloc întâmplător. Mobilizarea forțelor militare la frontiera cu Ucraina putea avea loc oricând, dar există câteva explicații, a căror examinare elucidează motivația a o face anume acum.

În primul rând, prezența Rusiei în conflictul militar activ din Luhansk și Donbas permite desfășurarea oricăror manevre necesare pentru a provoca un conflict frontal cu Ucraina și respectiv susținătorii săi occidentali. Pretextul principal pentru a declanșa un asemenea conflict este protejarea cetățenilor ruși, care în 2021 numărau circa 530 mii de persoane (în regiunile separatiste din Luhansk și Donbas).   

În al doilea rând, criza energetică de pe piața europeană (prețuri la gaz care vor fluctua cel puțin până în luna aprilie între 1.000 și 2.000 EUR pentru o mie de m3) și poziția dominantă absolută a Rusiei în domeniul livrărilor de gaze naturale îi conferă o pârghie strategică importantă pentru a riposta și anihila eventualele sancțiuni aplicate de către Occident. Începerea unei operațiuni militare pe timp de iarnă, când securitatea energetică a UE depinde în proporție ridicată de livrările de gaze naturale rusești, constituie un scenariu favorabil Rusiei.

Un al treilea aspect pe care Moscova îl ia în considerare este situația pandemică severă (provocată de varianta Omicron), dar și scumpirea surselor energetice, care înrăutățesc percepția publicului față de guvernele naționale și incită spiritul protestatar din societate. În lumina nemulțumirii publice ridicate, majoritatea statelor UE și-ar putea spori apetitul pentru negocierea unui compromis cu Rusia în vederea opririi unei deflagrații militare în Ucraina, decât pentru a se angaja în contracararea agresiunii rusești.  

Și cea de-a patra dimensiune de semnificație majoră în calculele rușilor ar fi contextul politic și geopolitic transatlantic. Un conflict militar în Ucraina (de orice proporție) ar putea avea impact asupra alegerilor în legislativul SUA (noiembrie 2022), soldate cu ascensiunea Partidului Republican în Congres, chiar dacă președintele Joe Biden va aplica sancțiuni dure împotriva Rusiei. Ceva mai devreme, alegeri prezidențiale vor avea loc în Franța (Aprilie 2022), în contextul cărora o eventuală agresiune militară rusă l-ar putea obliga pe președintele Emmanuel Macron să adopte moderație pentru a-și menține oponenții politici, Marine Le Pen și Eric Zemmour, în subsolul preferințelor politice (IPN, Decembrie 2022). În acest sens, nu poate deloc fi exclus faptul că, pe lângă celelalte aspecte, Rusia vede o oportunitate tactică de a influența rezultatele alegerilor franceze și americane, care să propulseze forțe naționaliste.

Circumstanțele descrise mai sus creează o “fereastră de oportunitate” unică pe care Rusia vrea să o valorifice pentru a slăbi potențialul de reformare și respectiv democratizare a vecinătății sale vestice. Or, Moscova înțelege că aderarea la NATO va consolida integrarea în UE. Sincronizarea acestor procese pot reduce dependența de Rusia, afectând în mod iremediabil capacitatea acesteia de a exercita influență în extremitatea vestică a spațiului post-Sovietic.

Trei fronturi de luptă – Est, Nord și Vest

Intervenția militară a Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB) pentru stabilizarea situației din Kazahstan în urma protestelor anti-guvernamentale (ODKB, Ianuarie 2022) a testat eficiența aplicării Art. 4 cu privire la apărarea colectivă. Acest lucru înseamnă că statele ODKB ar putea fi atrase nolens volens în acțiuni militare de partea Rusiei împotriva Ucrainei, dacă escaladarea conflictului militar va aduce atingere teritoriului rusesc. Deci, este foarte probabil ca cel puțin Belarusul să se solidarizeze cu Rusia. În acest caz, se întrezăresc scenarii negative privind deschiderea unor noi fronturi de luptă împotriva Ucrainei, inclusiv din partea nordică. Recent Belarusul a găzduit exerciții militare comune cu partea rusă (Guardian, Ianuarie 2022), iar instrumentalizarea crizei migranților (IPN, Decembrie, 2021) și coborârea forțată a avionului Ryanair în decursul lui 2021 demonstrează că Aleksandr Lukashenko este capabil de orice.

De asemenea, nu trebuie trecut cu vederea nici potențialul militar rusesc din regiunea transnistreană. Deși este minor (1,500 de soldați ai Grupului Operativ de Trupe Ruse al Rusiei), acesta poate produce provocări pe direcția vestică. Ca și în cazul unei eventuale implicări a Belarusului, manifestarea vreunui risc plauzibil din partea regiunii transnistrene, va obliga Ucraina să-și disperseze forțele pe trei direcții – est, nord și vest. Chiar și o slăbire nesemnificativă a concentrației de pe frontierele estice poate oferi avantaje de manevră pentru trupele rusești dislocate la frontiera cu Ucraina.

Specificul “unității occidentale” vizavi de Ucraina

În timp ce Rusia reflectează asupra următorilor pași, Occidentul colectiv acționează la nivel de discurs politico-diplomatic în solidaritate cu Ucraina, ale cărei îngrijorări vizavi de Rusia sunt împărtășite pe deplin în UE, NATO și în majoritatea țărilor OSCE. Chiar dacă Ucraina nu este membru NATO, frontierele estice și nordice ale Ucrainei sunt în centrul atenției occidentale, fiind tratate ca pe o parte integră a securității europene.

Unitatea transatlantică cu privire la susținerea integrității teritoriale și a suveranității statului ucraineană este indubitabilă, dar această nu se traduce întocmai în acțiuni concertate dedicate înarmării Ucrainei împotriva amenințării militare rusești. Țări precum Germania și Franța pledează pentru dialog cu Moscova, în paralel, convenind asupra unor sancțiuni extraordinare, care vor depăși scara sancțiunilor economice din 2014. Spre deosebire de SUA, Estonia, Letonia, Lituania, Republica Cehă, Polonia, care deja au transmis sau planifică să ofere asistență militară Ucrainei, alte state NATO (Franța, Spania, Danemarca) s-au focusat pe dislocarea de forțe și echipament militar (terestru și naval) către statele din proximitatea Ucrainei (Romania, Bulgaria). Deși nu participă la reînnoirea echipamentului militar aflat în uz, NATO asistă autoritățile ucrainene în domeniul securității cibernetice, în particular după ce circa 70 de instituții de stat din Ucraina au fost lovite de atacuri cibernetice coordonate (Reuters, Ianuarie 2022). Adițional, NATO sprijină modernizarea capacităților tehnologice de comunicare în cadrul armatei ucrainene (NATO, Ianuarie 2022). Astfel, în termeni practici, standardele sectorului militar din Ucraina sunt ridicate, în ritm accelerat, inclusiv ca urmare a amenințărilor rusești, la nivelul celor euroatlantice.  

Unitatea occidentală este însă pusă la îndoială, din cauza suspiciunilor că Germania ar acționa în detrimentul unei poziții dure față de Rusia. Deși Berlinul sprijină partea ucraineană și condamnă acțiunile Moscovei (EuroActiv, Ianuarie 2022), acest lucru nu este considerat suficient pentru a preveni o eventuală agresiune rusească. Pe lângă încercarea de a proteja gazoductul Nord Stream 2 de noile sancțiuni, guvernul german este criticat aspru pentru refuzul de a livra armament Ucrainei. Constrângerile legale privind exportul de armament către statele terțe implicate în conflicte militare, invocate de Berlin, întâmpină dezaprobarea autorităților ucrainene. Argumentele Berlinului sunt subminate de informația că anterior armamentul german a fost vândut unor țări din Orientul Mijlociu, care participă fățiș sau latent în conflicte armate (DW, Ianuarie 2021). Crește presiunea internațională asupra Germaniei, ceea ce pune la încercare grea guvernarea de coaliție, care deocamdată demonstrează obiective comune focusate pe stabilirea unui dialog „substanțial și stabil” cu Rusia (Oficiul Federal de Externe, Ianuarie 2022). Este improbabil ca guvernul condus de cancelarul Olaf Scholz să cadă din cauza subiectelor de pe agenda externă. Totuși, atenuarea tensiunilor de la frontiera ruso-ucraineană este o necesitate urgentă, care va scoate în evidență dacă noua conducere a Germaniei poate depăși performanța Angelei Merkel în soluționarea situațiilor de criză sau nu.

În loc de concluzii...

Probabil, Rusia ar fi evitat să tensioneze situația de la frontiera cu Ucraina, dacă nu era sigură că pierderile de ordin politic și economic sunt gestionabile, iar mizele merită asumarea unor asemenea costuri. Miza mare este de a obține garanții de securitate și a seta o ordine europeană nouă, iar cea mică prevede forțarea Ucrainei (preferabil cu mâini occidentale) să negocieze cu forțele separatiste din Donbas.

Ca urmare a presiunii exercitate de Moscova securitatea europeană este într-o criză existențială profundă, deoarece pilonii săi se clatină, iar cei aflați în afara NATO sunt descoperiți și vulnerabili. Dacă securitatea europeană eșuează să înglobeze securitatea Ucrainei, atunci riscă să devină derizorie pentru statele non-NATO din cadrul UE. Anume în acest sens, securitatea europeană trebuie ucrainizată. Prin aceasta se subînțelege eliminarea zonelor gris din Europa și liberalizarea spațiului de securitate în conformitate cu voința populară națională și nu în funcție de egocentrismul hegemonilor geopolitici regionali.

Această analiză este realizată pentru Fundația germană Hanns Seidel și Agenția de presă IPN.

IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.