logo

Tutun-CTC a fost privatizat


https://www.ipn.md/ro/tutun-ctc-a-fost-privatizat-7966_1046618.html

Peste 90% din acțiunile statului deținute în compania Tutun-CTC au fost privatizate de către întreprinderea cu capital străin „Le Bridge Corporation Limited”. Contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat la 11 ianuarie, anunță Agenția Proprietății Publice într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Prețul de cumpărare a fost de 167,7 milioane de lei, sumă care deja a fost achitată în bugetul de stat, precum și alte taxe și impozite stabilite de legislație.

Privatizarea a avut loc ca rezultat al concursului comercial desfășurat în cadrul rundei de privatizare anunțate la 12 octombrie anul trecut. Cumpărătorul s-a angajat să dezvolte și să eficientizeze activitatea întreprinderii. La fel, să implementeze tehnologii și să introducă utilaje performante. Un alt angajament asumat este păstrarea profilului de activitate și al mărcilor comerciale. Va fi menținut numărul locurilor de muncă al personalului calificat și va fi asigurată securitatea muncii.

„Le Bridge Corporation Limited” este o firmă din Republica Moldova înregistrată în anul 1998. Este un producător de tutun și produse din tutun, țigări și articole pentru fumători.