logo

Turcia are un nou ambasador în Republica Moldova


https://www.ipn.md/ro/turcia-are-un-nou-ambasador-in-republica-moldova-7965_1043085.html

Turcia are un nou ambasador în Republica Moldova. Este vorba de Gürol Sökmensüer, care a prezentat vineri, 20 iulie, secretarului de stat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tatiana Molcean, copiile scrisorilor de acreditare în calitate de șef al misiunii diplomatice de la Chișinău, transmite IPN.

Gürol Sökmensüer a reiterat interesul țării sale în extinderea relațiilor bilaterale, precum și susținerea autorităților de la Ankara a eforturilor Guvernului de la Chișinău în implementarea programelor de modernizare și dezvoltare ale Republicii Moldova.

Din octombrie 2016 și până acum, mandatul de ambasador al Turciei la Chișinău a fost exercitat de către Hulusi Kılıç.

Actualmente, își încheie, de asemenea, mandatele în Republica Moldova ambasadorii Statelor Unite ale Americii, Germaniei și Federației Ruse.