logo

Tur de cunoaștere la MAI pentru copiii angajaților aparatului central al Ministerului


https://www.ipn.md/ro/tur-de-cunoastere-la-mai-pentru-copiii-angajatilor-aparatului-7967_1082029.html

„Copiii reprezintă imaginea de mâine a unei națiuni, iar obligația noastră supremă este de a contribui la făurirea unui viitor prosper pentru ei”, a menționat Pavel Voicu, ministru al afacerilor interne, la întâlnirea cu copiii angajaților aparatului central al MAI. Evenimentul a avut loc astăzi, 1 iunie, cu prilejul Zilei Copilului. Ministru a subliniat că, doar prin exemple proprii, demne de urmat, se vor ,,naște” eroii care peste ani vor trece în prima linie a păstrării securității și ordinii publice, chiar și a salvării vieților omenești, transmite IPN.

Potrivit ministrului, este important să conștientizăm faptul că, pentru deplina dezvoltare a personalității copiilor, aceștia trebuie să crească într-un mediu familial favorabil, într-o atmosferă fericită, plină de dragoste și înțelegere, să fie educați ca patrioți adevărați ai neamului. „Anume pentru asta angajații MAI contribuie zilnic la prevenirea și soluționarea cazurilor de violență, în așa fel ca toți copiii să fie protejați și să trăiască în armonie”, a subliniat Pavel Voicu.


Cu prilejul Zilei Ușilor Deschise  pentru copiii angajaților aparatului central al MAI, vizitatorii au posibilitatea să se familiarizeze cu sediul instituției, s-au întâlnit cu ministrul Pavel Voicu, au vizitat muzeul MAI și au făcut cunoștință cu tehnica specială din dotarea ministerului.