logo

Tuberculoza rămâne a fi una dintre problemele prioritare de sănătate publică, MSMPS


https://www.ipn.md/ro/tuberculoza-ramane-a-fi-una-dintre-problemele-prioritare-de-7967_1080541.html

 Zilnic, la nivel mondial, aproape 28 de mii de persoane se îmbolnăvesc de tuberculoză, maladie care poate fi prevenită și tratată. Datorită eforturilor globale de combatere a tuberculozei, din anul 2000 au fost salvate aproximativ 63 de milioane de vieți. În Republica Moldova, tuberculoza rămâne a fi una dintre problemele prioritare de sănătate publică. În perioada pandemiei COVID-19, se constată o reducere cu 38,7% a notificării cazurilor de TBC, comparativ cu anul 2019, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, incidența cazuri noi și recidive privind tuberculoza în anul 2020 a constituit 43,9 la 100 mii populație (1762 cazuri). Pentru anul 2019 a constituit 71,6 la 100 mii populație (2877 cazuri).

O provocare pentru un control eficient al tuberculozei este asocierea tuberculozei cu infecția HIV. Ponderea co-infecţiei TBC/HIV printre cazurile noi și recidive TB, în anul 2020, este de 12,4% (219 cazuri), în comparație cu anul 2019 – 10,2% (295 cazuri).

Mortalitatea prin TBC pentru anul 2020 a constituit 5,2 la 100 mii populație (208 cazuri), comparativ cu anul 2019 – 6,2 la 100 mii populație (248 cazuri).

În Republica Moldova diagnosticul și tratamentul tuberculozei este gratuit.

Infectarea cu tuberculoză poate fi prevenită prin vaccin anti-TBC, prin asigurarea unei igiene bune a locuinței. Totodată, boala poate fi prevenită, prin respectarea etichetei tusei și a strănutului, prin evitarea contactului cu persoanele bolnave, a fumatului și stresului, prin alimentare sănătoasă.

Ziua Mondială de Luptă împotriva Tuberculozei este marcată anual la 24  martie.