Trofeul Festivalului „Cronograf” pleacă în Cehia
https://www.ipn.md/ro/trofeul-festivalului-cronograf-pleaca-in-cehia-7967_969711.html
Marele Premiu şi Trofeul Festivalului Internaţional de Film Documentar „Cronograf”, ediţia a 7-a, a fost oferit filmului „Marcela”, regizor Helena Trestikova (Cehia), transmite Info-Prim Neo.
Potrivit OWH Studio, premiul a fost acordat „pentru felul în care realitatea devine artă, şi în ciuda tuturor nenorocirilor, arta reuşeşte să dea speranţă în viitor”.
Premiul pentru regie în cadrul secţiunii principale a festivalului i-a fost oferit Adinei Pintilie pentru filmul “Nu te supăra, dar…”, (România), „pentru felul în care explorează esenţa naturii umane într-un mod artistic neconvenţional”.
Premiul pentru imagine i-a revenit lui Tato Koteshivili pentru filmul „Elicopterul Lor” (Georgia şi Marea Britanie), „pentru privirea specială care transformă o armă de război într-un obiect casnic”.
Premiul special al juriului, „pentru sinceritatea cu care descrie culisele gimnasticii în care există şi sacrificiu şi durere”, a fost acordat filmului “Secretul de la Deva”, regie Anca Miruna Lăzărescu (România). Menţiunea specială a juriului „pentru curaj şi obiectivitate” a fost acordată filmului „Alyosha” realizat de Meelis Muhu (Estonia).
Premii speciale au fost acordate şi de către partenerii festivalului. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie Moldova a premiat filmul “Podul de Flori”, regie Thomas Ciulei (România). Proiectul “Noi Perspective”, Winrock International Moldova a oferit premiul special autorului şi protagoniştilor aceluiaşi film. Premiul “pentru debut promiţător” a fost acordat de către Uniunea Cineaştilor regizorului Dragoş Turea pentru filmul “Vasile Mamaliga” (Moldova). Premiul Ion Vatamanu “pentru dragoste de adevăr şi libertate” a fost acordat filmului “Piata Kalinovski”, regie Yury Khashchavatski (Estonia). Premiul Valeriu Jereghi “pentru devotament artei cinematografice şi contribuţie la revigorarea filmului documentar în Moldova” a fost acordat regizoarei Leontina Vatamanu.
Premii au fost oferite şi în cadrul secţiunilor naţionale: „Producţii TV Locale”, Clip Muzical şi cadRO. Trofeul şi Premiul pentru cea mai bună lucrare produsă la un studio TV local au revenit echipei SOR TV (Iurie Babii, Vadim Şterbate şi Sergiu Ursachi), pentru lucrarea „O viaţă şi un destin”. Premiul II a fost acordat pentru”Subteranele Istoriei”, autor Oleg Danilceac (Pro-Art Studio), iar Premiul III – „Femeia în faţa destinului”, autor Vera Bulgaru (Drochia TV). Premiile au fost oferite de către Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) şi Asociaţia Presei Electronice (APEL).
Cel mai bun clip muzical a fost desemnat Studio One „Everytime” în regia lui Dorin Vornices. Premiul II a fost acordat clipului „Double Dance” în regia lui Sergiu Zănoagă, iar Premiul III - “Cineva te lasă”, regie: Vitalie Perciun, imagine: Valeriu Şova. Secţiunea a fost jurizată şi susţinută de către MUZ TV Moldova şi compania „Maximum”.
Marele Premiul şi Trofeul cadRO a fost acordat lucrării “Bar de zi şi alte povestiri”, regie Corina Radu (România) , „pentru o compoziţie care reuşeşte să reunească şi să justifice nişte destine ale unor oameni obişnuiţi”. Premiul II a fost oferit pentru lucrarea “Stella”, regie Vanina Vignal (Franţa), „pentru capacitatea de a surprinde vizual un personaj tipic al vremurilor”, Premiul III - „Kilometrul 43,3, Cherestea din Transilvania”, regie: Georg Tiller (Austria), „pentru un demers antropologic realizat efectiv vizual”. Premiul special al juriului a revenit filmului “Ultima vară inocentă a Ştefaniei Moldovanu”, în regia lui Oleg Brega, „pentru o demonstraţie de curaj a unui tânăr realizator care încă îşi caută mijloace” . Premiul simpatia publicului a fost câştigat de filmul „Penelopa de la munte”, regie Cristina Oancea, (România).
Ce-a de a 7-a ediţie a Festivalului „Cronograf” s-a desfăşurat în perioada 15- 19 mai. În concurs au participat 28 de filme la secţiunea de bază şi 14 filme la secţiunea cadRO, semnate de regizori din 23 de ţări. R. Moldova a fost reprezentată de filmele a doi regizori: Dana Doneică şi Dragoş Turea.
În ultimii trei ani, Marele Premiu şi Premiul simpatia publicului au fost obţinute de filme poloneze.