logo

Trenul Chișinău-București va circula zilnic începând cu 11 decembrie


https://www.ipn.md/ro/trenul-chisinau-bucuresti-va-circula-zilnic-incepand-cu-11-7967_1093917.html

Trenul de pe cursa „Chișinău- București” va circula în fiecare zi, începând de 11 decembrie. În prezent trenul circulă de trei ori pe săptămână – marți, joi și duminică.

Solicitat de IPN, specialistul în comunicare şi informare al întreprinderii de stat Calea Ferată din Republica Moldova, Ana Priseajniuc, a precizat că decizia de a schimba programul a fost luată întrucât s-a atestat o cere mai mare pentru această cursă.

Garnitura pornește din Chișinău la ora 17.20 și ajunge la București la ora 06.17. De la București, trenul pornește la ora 19.20 și ajunge la Chișinău la ora 08.15.

Prețul unui bilet de călătorie variază între 605-698 de lei, în funcție de tipul vagonului. Minorii cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani au reducere de până la 40%. În caz că persoana alege tariful „Smart prietenia”, un bilet costă doar 19 euro. Acest tip de bilet nu poate fi întors sau schimbat. Pentru tariful „Smart prietenia” sunt disponibile doar 16 bilete la fiecare cursă.