Ministerul Educației și Cercetării a inițiat un proiect de decizie cu privire la fuzionarea a trei instituții de învățământ profesional tehnic cu alte trei instituții din regiune. Sunt vizate Școala Profesională din Drochia, Școala Profesională din Cimișlia, Școala Profesională din Călărași, transmite IPN.
Potrivit ministerului, în cele trei instituții de învățământ profesional tehnic subordonate ministerului al doilea an consecutiv nu există admitere. În consecință, două dintre aceste instituții nu au niciun elev înmatriculat, iar o instituție are 24 de elevi în ultimul an de studii.
Instituțiile vor fuziona cu alte instituții cu programe similare, în cadrul cărora tinerii vor beneficia de formare profesională. O parte din cadrele didactice de la instituțiile fuzionate urmează să-și continue activitatea după fuzionare.