logo

Trei persoane reținute pentru punea în circulație a bancnotelor falsificate


https://www.ipn.md/ro/trei-persoane-retinute-pentru-punea-in-circulatie-a-bancnotelor-7967_1077901.html

Oamenii legii au reținut trei persoane suspectate că ar face parte dintr-un grup criminal organizat, specializat în punerea în circulație a bancnotelor false. În cadrul anchetei a fost efectuată o achiziție de control: cinci mii de euro în bancnote false cu nominalul a câte 500 de euro. La a doua tranzacție, au fost depistate și ridicate alte 116 bancnote false cu același nominal– în total 63 de mii de euro falși, transmite IPN.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că măsurile de investigații indică asupra activității criminale a unui grup mai larg de persoane. Valuta contrafăcută, inclusiv dolari americani, era adusă de peste hotare. În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au mai depistat arme și muniții deținute ilegal, obiecte de preț, precum și mijloace financiare, care au fost ridicate și supuse expertizelor.

Deși procurorii au insistat pe plasarea celor trei suspecți în arest, instanța a decis într-un caz plasarea în arest la domiciliu. Este vorba despre o femeie, care avea rolul de a identifica potențiali cumpărători ai valutei falsificate. Hotărârea a fost contestată.

Învinuiții sunt doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 47 de ani, care au fost anterior judecați pentru alt gen de infracțiuni. Pentru fapta de care sunt învinuiți acum legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani.