Trei persoane condamnate în dosarul de acces neautorizat la reţelele Moldcell şi Orange
https://www.ipn.md/ro/trei-persoane-condamnate-in-dosarul-de-acces-neautorizat-la-retelele-7967_991149.html
Trei persoane învinuite de acces neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii ale operatorilor Orange şi Moldcell au fost condamnate la 3, 2 şi, respectiv, un an de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe termenul de probă de un an, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
De asemenea, inculpaţilor le-au fost confiscate bunurile utilizate la comiterea infracţiunii şi au fost admise acţiunile civile înaintate de către reprezentanţii operatorilor de telefonie mobilă în sumă de peste 1,9 milioane de lei şi, respectiv, peste 1,7 milioane de lei.
La finele anului 2010, Procuratura Generală şi Ministerul Afacerilor Interne au efectuat peste 40 de percheziţii la domiciliile persoanelor suspectate, au fost audiate peste 100 de persoane şi au fost efectuate peste 25 de expertize pe acest caz. Ca rezultat, au fost identificate echipamentele GSM, sistemele informatice, cartelele SIM, contractele de prestare servicii şi alte obiecte utilizate la săvârşirea infracţiunii. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, învinuiţii au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.