logo

Trei organizații propun micșorarea numărului de semnături pentru crearea unui partid politic


https://www.ipn.md/ro/trei-organizatii-propun-micsorarea-numarului-de-semnaturi-pentru-crearea-7965_1072668.html

Asociația Promo-LEX, Centrul de Resurse Juridice și Institutul pentru Politici și Reforme Europene propun Ministerului Justiției micșorarea numărului necesar de semnături, care trebuie colectate pentru înregistrarea partidelor politice în Republica Moldova, de la 4000 la 500, maximum 800.

Solicitat de IPN, directorul de programe Promo-Lex, Pavel Postică, a declarat că propunerea celor trei organizații în adresa Ministerului Justiției a intervenit după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale unele prevederi din Legea cu privire la partidele politice, în ceea ce privește numărul de membri necesar pentru înregistrarea unui partid politic și colectarea geografică a semnăturilor, adică repartizarea în teritorii.

Pavel Postica susține că, existența unui număr minim limită pentru înregistrarea unui partid politic nu este în contradicție cu standardele democratice, dar acest număr trebuie revăzut în scădere pentru Republica Moldova, fiind diminuat la 500, maximum 800. „În ceea ce privește colectarea semnăturilor la nivel regional sau raional, din punctul nostru de vedere este o prevedere care blochează posibilitatea și încalcă dreptul la asociere prevăzut de Convenția Europeană. Din acest punct de vedere, noi am propus excluderea acestei prevederi prin care partidele, pentru înregistrare, sunt  nevoite să colecteze semnături în mai multe raioane sau regiuni ale țării”, a menționat Pavel Postica.

La același subiect, Vladislav Gribincea, președintele Centrului de Resurse Juridice, a declarat că, în urma unei analize comparative făcute, rezulta că, de fapt, Republica Moldova se află printre țările cu cel mai mare număr de semnături, raportat la numărul populației, necesare pentru constituirea unui partid politic. „Anume din aceste considerente poate în ultima perioadă de timp puține partide au fost înregistrate și am văzut foarte multe încercări de a cumpăra partide în ajun de alegeri de către cineva, semn că-i mai ușor să cumperi un partid decât să-l fondezi. Ceea ce este totalmente nejustificat”, a spus acesta.

Vladislav Gribincea spune că nu este foarte clar de ce în Republica Moldova e nevoie de un număr atât de mare de semnături și o procedură destul de sofisticată de înregistrare a unui partid politic. Dacă un partid nu va fi sustenabil, el va „muri” oricum. „Înțelegem că nu putem avea nici un număr foarte mare de partide, că asta ar debusola alegătorii în alegeri, dar trebuie de căutat o soluție de mijloc, care ar fi cât de cât în rezonanță cu practicile din regiune”, a declarant președintele CRJM.

Potrivit lui Iulian Groza, director executiv la Institutul pentru Politici și Reforme Europene, media de raportare dintre numărul de semnături necesare pentru înregistrarea unui partid, raportat la numărul populației, în Republica Moldova este mai mare decât cea din țările europene. „După noi, numărul de 4000 de semnături pentru înregistrarea unui partid este exagerat de mare”. De exemplu, spune Iulian Groza, în România e nevoie doar de trei semnături pentru a înregistra un partid.

Directorul executiv a IPRE, declară că fiecare grup care dorește să se asocieze într-o formațiune politică sau mișcare social-politică are dreptul să o facă. Nimeni nu trebuie să interzică acest lucru. Doar că existența acestui partid trebuie să fie reglementată, iar autoritățile competente urmează să se asigure că acest partid funcționează în baza legii, respectă rigorile financiare, democrația, integritatea etc. De reglementări e nevoie pentru a limita sau a preveni fenomenul partidelor create pentru scopuri „nu neapărat direct legate de activitatea politică”

În Republica Moldova sunt înregistrate 62 de partide politice.