logo

Trei oameni morţi într-o locuinţă pe care o închiriau


https://www.ipn.md/ro/trei-oameni-morti-intr-o-locuinta-pe-care-o-inchiriau-7967_985737.html

Trei tineri, de 17, 28 şi 33 de ani, au fost găsiţi fără suflare într-o locuiţă pe care o închiriau pe strada Costiujeni, transmite Info-Prim Neo. Potrivit ofiţerului de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Liliana Puşcaşu, cei trei erau aşteptaţi sâmbătă la o nuntă. Rudele îngrijorate i-au sunat toată noaptea, dar niciunul nu a răspuns la telefon. Duminică, când au spart uşa, i-au găsit pe toţi trei zăcând la podea, în baie şi bucătărie. Prima versiune avansată de anchetatori este că tinerii s-au intoxicat. Cadavrele nu prezentau semne vădite de moarte violentă. În bucătărie, ardeau două din ochiurile aragazului, fiind pornit şi sistemul de încălzire a apei cu gaze naturale.