logo

Trei minori au fost salvați de la înec în parcul Valea Morilor


https://www.ipn.md/ro/trei-minori-au-fost-salvati-de-la-inec-in-7967_1096668.html

Salvamarii din parcul Valea Morilor au salvat patru persoane de la înec, trei fiind minori. Cazurile au fost înregistrate în după amiaza zilei de 1 mai. Nimeni din cei salvați nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, transmite IPN.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, primul caz s-a produs în jurul orei 13.40. Doi minori în vârstă de 10 și 12 ani, jucându-se pe malul lacului, au alunecat și au căzut în apă. Un alt caz s-a produs la 17.50. O femeie de 33 de ani și fetița acesteia de 8 ani au fost salvate de la înec de salvamari. Mama și copilul se plimbau pe dig, au alunecat și au căzut în apă.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii să fie prudenți când aleg să-și petreacă timpul în preajma bazinelor acvatice. Adulții vor supraveghea minorii. În caz de situații de risc persoanele sunt îndemnate să apeleze de urgență Serviciul 112.