logo

Trei localităţi au fost distinse pentru asigurarea unei guvernări locale democratice


https://www.ipn.md/ro/trei-localitati-au-fost-distinse-pentru-asigurarea-unei-guvernari-locale-democra-7967_993385.html

În cadrul Săptămânii Europene a Democraţiei Locale, Guvernul Republicii Moldova a oferit la trei localităţi din republică diplome de excelenţă pentru asigurarea unei guvernări locale democratice, la cel mai înalt nivel, în beneficiul comunităţii, transmite Info-Prim Neo. Secretarul adjunct de stat al Guvernului, Anatol Onceanu, a declarat în cadrul evenimentului că cele trei localităţi au demonstrat că sunt un exemplu bun de urmat pentru alte comunităţi din republică. „În Republica Moldova avem foarte mulţi reprezentanţi ai comunităţilor locale, preşedinţi de raioane, consilieri municipali, orăşeneşti, săteşti, primari – care îşi onorează cu destoinicie obligaţiunile, au succese remarcabile în activitatea lor, au realizat foarte multe proiecte pentru comunităţile lor, au fost aleşi în câteva rânduri în funcţiile de primari locali”, a menţionat Anatol Onceanu. Diplome de excelenţă au primit Primăria comunei Mândreşti din raionul Teleneşti, Primăria comunei Târnova din raionul Edineţ şi Primăria comunei Porumbeşti din raionul Cantemir. Autorităţile publice locale desemnate drept cele mai active în asigurarea unei guvernări locale democratice au demonstrat un management strategic. Localităţile respective au dezvoltat măsuri de incluziune socială în comunitate, au elaborat măsuri de mobilizare şi împuternicire a grupurilor vulnerabile, au participat în proiecte de dezvoltare locală şi au stabilite parteneriate cu ONG-rile locale şi naţionale. „Am reuşit să reabilităm 12 km de iluminare stradală, s-a reuşit repararea mai multor învelişuri de străzi din comunitate, s-a eliminat definitiv problema lipsei apei potabile, avem deja prima casă gazificată. Pentru anul 2012 avem programate trei milioane lei la extinderea gazoductului din localitate”, a spus Tudor Şuiu, primarul localităţii Mândreşti, raionul Teleneşti. Secretarul Consiliului local din comuna Porumbeşti, raionul Cantemir, Elena Nicolau, a spus că fără de participarea întregii comunităţi administraţia publică locală nu ar fi reuşit să procure mobilier pentru gimnaziul din localitate, nu ar fi reuşit să renoveze obiectele de menire socio-culturală. „Toţi locuitorii conştientizează că participarea activă a fiecăruia este determinantă în dezvoltarea comunităţii”, a spus Elena Nicolau. Diplomele au fost acordate în cadrul Conferinţei Naţionale „Rolul APL în asigurarea Drepturilor Omului şi Egalităţii de Gen la nivel local” organizate în contextul Săptămânii Europene a Democraţiei Locale (10-16 octombrie). Acţiunea este organizată de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul partenerilor de dezvoltare –PNUD, UN Women Guvernul Suediei – în cadrul Programului Comun Dezvoltare Locală Integrată. Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată susţine Guvernul Republicii Moldova în procesul de descentralizare şi consolidare a autonomiei locale şi urmăreşte scopul de a asigura grupurilor vulnerabile, inclusiv categoriilor discriminare, social excluse şi marginalizate, beneficii egale de pe urma descentralizării şi dezvoltării locale.