logo

Trei grupuri de inițiativă în susținerea candidaților la prezidențiale, înregistrate de CEC


https://www.ipn.md/ro/trei-grupuri-de-initiativa-in-sustinerea-candidatilor-la-prezidentiale-8008_1076041.html

Trei grupuri de inițiativă care vor colecta semnături în susținerea candidatului la funcția de președinte al Republicii Moldova, din partea Partidului Politic Șor, Violeta Ivanov, și a candidaților independenți Ion Costaș și Constantin Oboroc, au fost înregistrate de Comisia Electorală Centrală (CEC), în ședința de astăzi, 9 septembrie, transmite IPN.

CEC a eliberat membrilor grupurilor de inițiativă legitimații și liste de subscripție. Grupurile de inițiativă vor colecta semnături până la data de 1 octombrie 2020.

Până acum CEC a înregistrat șapte grupuri de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al țării din partea: Partidului Liberal Democrat (PLDM), în vederea susținerii candidatului Tudor Deliu; Partidului Politic Partidul Nostru (PN), pentru susținerea candidatului Renato Usatîi; Platformei DA, în vederea susținerii candidatului Andrei Năstase; Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), pentru susținerea candidatei Maia Sandu; Partidului Politic Pro Moldova, în susținerea candidatului Adrian Candu; Partidului Unității Naționale (PUN), în susținerea lui Octavian Țîcu și din partea Blocului Electoral Unirea, în susținerea candidatului Dorin Chirtoacă.

La patru zile de la înregistrare, grupurile de inițiativă din partea Platformei DA și Partidului Politic Partidul Nostru au prezentat listele de subscripție cu semnături. Astfel, în urma tragerii la sorți, candidatul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi se va regăsi primul în buletinul de vor, iar candidatul Platformei DA, Andrei Năstase, pe poziția a doua.