Trei experţi americani acordă consultanţă gratuită întreprinderilor agricole din Moldova
https://www.ipn.md/ro/trei-experti-americani-acorda-consultanta-gratuita-intreprinderilor-agricole-din-7966_982399.html
Trei experţi americani se vor afla în Moldova, în perioade diferite ale lunii mai, pentru a acorda consultanţă gratuită unor întreprinderi agricole autohtone care produc struguri şi căpşuni.
Experţii americani au fost selectaţi prin concurs în cadrul Programului De la Fermier la Fermier (FtF), implementat de CNFA, cu sprijinul financiar al USAID, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al partenerilor de proiect.
În perioada 27 mai-9 iunie, doctorul în ştiinţe horticole Paul Read, profesor în viticultură al Universităţii din Linkoln, statul Nebraska, va asista SRL „Podgoreni”, din localitatea Lingura, Cantemir, în tehnologiile avansate de producere a strugurilor de masă şi practicile moderne de gestionare a plantaţiilor de vie.
În prima jumătate a lunii mai, alţi doi voluntari şi-au continuat activitatea în Moldova, începută în aprilie. Este vorba despre asistarea de către Dianne Twete, doctor în horticultură la Universitatea de Stat din Oregon, a membrilor unui grupul de producători de căpşune din raionul Ungheni în metodele moderne de cultivare. În acelaşi timp, doctorul în ştiinţe Dick Edwards, consultant în afaceri a efectuat o evaluare generală a CÎ Agrostoc şi a lucrat împreună cu managementul cooperativei la elaborarea unei strategii de dezvoltare continuă a acestei unităţi economice.
Programul De la Fermier la Fermier oferă grupurilor de fermieri, cooperativelor şi întreprinderilor agricole posibilitatea de a beneficia de consultanţă americană gratuită pentru îmbunătăţirea performanţelor prin abordarea profesionistă a problemelor de ordin tehnic şi financiar. Pe parcursul anului curent, în cadrul Programului FtF se preconizează ca cel puţin 15 întreprinderi din Republica Moldova beneficieze de consultanţă gratuită, acordată sub formă de voluntariat de către circa 25 de experţi americani.