logo

Trei echipe s-au calificat în semifinalele Cupei Moldovei la fotbal


https://www.ipn.md/ro/trei-echipe-s-au-calificat-in-semifinalele-cupei-moldovei-la-fotbal-7967_979195.html

Iskra-Stal Râbniţa, Dacia Chişinău şi Olimpia Bălţi s-au calificat sâmbătă, 28 noiembrie, în semifinalele Cupei Moldovei la fotbal, transmite Info-Prim Neo. Iskra-Stal nu a avut probleme nici în meciul retur de acasă cu Dinamo Bender, pe care a învins-o categoric, scor 3-0. Pentru gazde au marcat Olexandr Stakhiv, Andrei Burcovschi şi Roman Svitlicinâi. În primul meci, Iskra-Stal s-a impus cu 2-0. Dacia a rezolvat soarta calificării în returul de pe teren propriu cu FC Tiraspol. După remiza albă din tur, „lupii galbeni” s-au impus cu 3-1 graţie reuşitelor semnate de Alexandru Onica, Ghenadie Orbu, Habib Gock. Oaspeţii au înscris golul de onoare pe final de partidă datorită lui Dumitru Vornişel. Olimpia confirmă sezonul excelent. Locul patru ocupat la moment de bălţeni în campionat a fost confirmat şi de un parcurs bun în Cupă. „Victima” Olimpiei a fost Zimbru Chişinău. În meciul retur, „galben verzii” n-au reuşit să remonteze handicapul de două goluri al grupării din Bălţi, scor 0-0. În semifinale, Dacia va juca cu Olimpia, iar Iskra-Stal se va duela cu învingătoarea perechii Sheriff Tiraspol – Academia UTM Chişinău. Toate meciurile vor avea loc anul viitor, notează Info-Prim Neo.