logo

Trei copii erau cât pe ce să ardă de vii în casă


https://www.ipn.md/ro/trei-copii-erau-cat-pe-ce-sa-arda-de-vii-in-casa-7967_1002817.html

Trei copii din satul Albiniţa, raionul Anenii Noi, erau cât pe ce să ardă de vii. Casa în care au fost lăsaţi să se joace fără supraveghere a luat foc, deocamdată nu se ştie din ce motive. Pompierii au fost alertaţi de către o vecină, care a văzut că din locuinţă iese fum. Incendiul a avut loc în după-amiază zilei de joi, 17 ianuarie. Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, focul a reuşit să se extindă în două camere. În momentul în care pompierii au ajuns la faţa locului, spaţiul în care se jucau copiii, doi băieţi de 1 şi 7 ani şi o fată de 4 ani, se umplea cu fum. Mama copiilor le-a spus pompierilor că a plecat pentru scurt timp după produse în Anenii Noii, care se află la o distanţă de câţiva kilometri de sat. Pompierii atenţionează părinţii şi tutorii care au în grijă minori să-i supravegheze şi să nu-i lase singuri în casă, mai ales când focul arde în sobă sau când sunt conectate aparate electrice de încălzit, întrucât acestea pot fi surse de producere a incendiilor.