Trei cetățeni ucraineni și unul belarus au trecut ilegal frontiera Republicii Moldova, cu o navă de zbor. Deși inițial au fost reținuți toți patru, la Edineț, doi au reușit să fugă și sunt dați în urmărire națională, transmite IPN.
Șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a detaliat, la o conferință de presă, că în noaptea de luni spre marți, patrula Sectorului Poliției de Frontieră Cuhnești a observat un aparat de zbor de dimensiuni mici, la înălțimea de aproape o sută de metri, care a traversat hotarul țării, din Republica Moldova în România. Peste o oră, patrula poliției de frontieră a Sectorului Valea Rusului a remis informația precum că, pe direcția Drujineni – Zaboloteni, a fost observat un aparat de zbor de mici dimensiuni, care a traversat hotarul deja din România în Republica Moldova. În momentul în care aeronava a aterizat în satul Hlinaia Mică, raionul Edineț, oamenii legii au decis reținerea piloților. Ei au profitat de faptul că avionul era la sol, atunci când piloții alimentau aparatul de zbor cu combustibil. Dacă piloții reușeau să decoleze, aeronava s-ar fi pierdut din radare și reținerea ar fi fost imposibilă, a spus Rosian Vasiloi.
Potrivit șefului IGPF, pe acest caz existau unele informații încă de la sfârșitul lunii august. „Ulterior am primit semnale clare, în data de 8 septembrie. Acțiunile de căutare au durat sâmbătă, duminică și luni”, a precizat Rosian Vasiloi.
Daniel Martnos, șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a comunicat că
în momentul reținerii în avion nu erau țigări, dar există presupunerea că aparatul de zbor era folosit pentru transportarea clandestină a țigărilor „Este doar o presupunere, și dacă erau, nu se cunoaște dacă avionul a încărcat țigările din Ucraina sau din Moldova”, a specificat Daniel Martnos. Alte detalii despre perchezițiile efectuate nu au fost oferite, pe motiv că aceste informații constituie secretul anchetei.
Investigațiile continuă în comun cu reprezentanții Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, iar în acest sens a fost creat un grup comun de investigații. Suspecții sunt cercetați pentru trecerea ilegală a frontieră și survolarea neautorizată a teritoriului Republicii Moldova.