logo

Trei bărbați de vârstă medie au murit într-o singură zi în incendii pornite de la țigări aprinse


https://www.ipn.md/ro/trei-barbati-de-varsta-medie-au-murit-intr-o-7967_1111714.html

Trei oameni au murit duminică intoxicați cu fum. În toate cele trei cazuri incendiile ar fi pornit de la țigări uitate aprinse, transmite IPN.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că, într-o gospodărie din localitatea Tarasova, raionul Rezina, la ora 05:30, flăcările au cuprins o construcție auxiliară de 18 metri pătrați. Incendiul a fost stins complet la ora 7:00. În timpul intervenției salvatorilor, a fost depistat cadavrul parțial carbonizat al proprietarului, un bărbat de 57 de ani.

Un alt incendiu s-a produs într-o locuință din satul Dumbrăvița, raionul Sângerei. Localnicii au reușit să stingă focul și să scoată din casă proprietarul locuinței, un bărbat de 48 de ani. Acesta nu mai era însă în viață.

Un alt caz a fost raportat la ora 21:56, într-o casă de locuit din orașul Strășeni. Flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale, dar și acoperișul locuinței. Pentru lichidarea incendiului s-au deplasat trei echipe de salvatori și pompieri. În interiorul casei au descoperit cadavrul carbonizat al unui bărbat de 46 de ani. Incendiul a fost lichidat complet la ora 01:21.

Preliminar s-a stabilit că toate trei incendii au fost provocat din cauza lipsei de precauție în timpul fumatului.


Salvatorii îndeamnă oamenii să evite fumatul în interiorul locuințelor, în special în apropierea materialelor ușor inflamabile. Țigările trebuie să fie stinse în scrumieră cu puțină apă, iar apoi aruncate în coșul de gunoi.

De la începutul anului, 21 de persoane și-au pierdut viața în 228 de incendii.