Precipitațiile puternice sub formă de ninsori au perturbat circulația camioanelor. Mai exact, traversarea acestora prin postul vamal de frontieră Leușeni -Albița este restricționată. La această oră, partea română interzice temporar circulația camioanelor din cauza ninsorii și poleiului pe drumurile publice, transmite IPN.
Serviciul Vamal anunță că, totodată, din cauza vântului puternic, starea drumurilor și nemijlocit situația pe traseele naționale și internaționale se poate schimba brusc.
Pentru siguranța transportatorilor, autoritățile recomandă evitarea pornirii la drum.
Pentru perioada 7-10 ianuarie, meteorologii au emis avertizare cod portocaliu de schimbarea bruscă a vremii. Pentru ziua de luni sunt prognozate ninsori puternice (15-20 l/m2). Temperatura medie zilnică a aerului scade cu 10-15 grade Celsius. Izolat va viscoli, iar pe drumuri se vor forma troiene și ghețuș. De asemenea, există riscul că pe firele electrice și copaci se vor semnala depuneri de lapoviță.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, condițiile complicate ale vremii sunt provocate de deplasarea unui ciclon sudic și pătrunderea unei mase de aer polar în apropierea teritoriului țării.