În zilele de Paști și Paștile Blajinilor, transportul public municipal va avea regim special de circulație. Pe 5 mai, în Noaptea Învierii, troleibuzele de pe rutele numărul 2 și 25 și autobuzele de pe ruta numărul 5 și 26 vor circula până la ora 01.00. Iar troleibuzele cu numărul 8, 10, 12 și 22 vor circula pe parcursul întregii nopți, cu interval de 30 minute, transmite IPN.
Pe 5, 6, 11, 12 și 13 mai va fi stabilit, la necesitate, numărul de autobuze circulante pe rutele numărul 10, strada Vasile Alecsandri – satul Grătieşti (strada Prieteniei), numărul 26, strada Liviu Deleanu – strada Doina şi numărul 28, strada Vasile Alecsandri – satul Grătieşti – satul Hulboaca.
Pe 12 și 13 mai, de Paștile Blajinilor, va fi prelungit itinerarul rutei de autobuz numărul 19 până la strada Doina, Cimitirul „Sfântul Lazăr”, după cum urmează: tur – de pe bulevardul Moscova pe străzile Studenților, Socoleni, Doina, până la poarta centrală a Cimitirului „Sfântul Lazăr”. Retur – străzile Doina, Socoleni, Studenților și în continuare pe traseul stabilit. Se stabilesc stațiile intermediare, cele situate pe acest itinerar. Ruta va activa în regim obișnuit, conform orarelor de circulație aprobate.
De asemenea, pe data de 12 și 13 mai, va fi asigurat transport gratuit pentru călătorii rutelor de autobuz numărul 27, „C” şi „D”. Ruta suplimentară de autobuz „C” se stabilește: tur – strada Vasile Alecsandri, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, strada Alexandr Puşkin, strada Ierusalim, bulevardul Grigore Vieru, bulevardul Renașterii Naţionale, strada Poştei, strada Putnei, strada Vasile Badiu, strada Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”). Retur – strada Doina, strada Vasile Badiu, Calea Orheiului, bulevardul Renaşterii Naţionale, strada Albişoara, strada Vasile Alecsandri.
Ruta suplimentară de autobuz „D” se stabilește: tur – bulevardul Renașterii Naționale, Calea Orheiului, strada Ceucari, strada Socoleni, strada Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), retur pe același traseu.
Ruta de autobuz nr. 27 se stabilește: tur – bulevardul Renașterii Naționale, străzile Tudor Vladimirescu, Kiev, bulevardul Moscova, străzile Studenților, Socoleni, Doina (Cimitirul „Sfântul Lazăr”), retur pe același traseu.
Programul de circulație al autobuzelor pe ruta „D” se stabilește de la ora 07.00 şi până la ora 20.00, iar pe rutele „C”, numărul 19 și 27 – conform orarelor aprobate.
Circulaţia microbuzelor pe rutele numărul 134, 162 şi 184 va fi stabilită până la Cimitirul „Sfântul Lazăr” (poarta III).