logo

Transportul de mare tonaj nu poate circula prin Chișinău în perioada caniculară, Primăria


https://www.ipn.md/ro/transportul-de-mare-tonaj-nu-poate-circula-prin-chisinau-7967_1090333.html

Primăria municipiului Chișinău a interzis circulația mașinilor de mare tonaj pe străzile din municipiul Chișinău, în intervalul orelor 10:00-20:00, când temperaturile sunt peste 30˚C, transmite IPN.

Măsura impusă de municipalitatea vine să protejeze învelișul din beton asfaltic al drumurilor publice de impactul unităților de transport care depășesc capacitatea de 20 de tone, se menționează într-un comunicat de presă.

Limitările de circulație în perioada cu temperaturi caniculare nu vizează transportul public de pasageri, unitățile care transportă produse alimentare, materiale destinate prevenirii/lichidării situațiilor excepționale, vehicule destinate transporturilor de mărfuri sub temperatură controlată și celor implicate în reabilitarea drumurilor, în limitele șantierelor de construcție.