logo

Transportatorii în regim taxi, în vizorul inspectorilor fiscali


https://www.ipn.md/ro/transportatorii-in-regim-taxi-in-vizorul-inspectorilor-fiscali-7966_1037842.html

Șaisprezece agenți economici din domeniul transportului în regim taxi, dar și mai mulți șoferi s-au ales cu sancțiuni și penalități în urma controalelor efectuate de inspectorii Serviciului Fiscal de Stat în perioada 17-25 octombrie. Ca rezultat, au fost calculate suplimentar la buget impozite și taxe, aplicate sancțiuni şi penalități în sumă totală de 11,7 milioane de lei, dintre care deja au fost achitate zece milioane de lei, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Fiscal de Stat, în timpul verificărilor efectuate de comun cu Inspectoratul Național de Patrulare și Agenția Națională a Transportului Auto, cu scopul de a combate fenomenul transportării ilegale de pasageri și conformarea contribuabililor care prestează astfel de servicii în regim de taxi, taximetriștii au fost trași pe dreapta, iar în urma verificării activității lor s-a dovedit că unii șoferi prestează ilegal servicii de transportare a pasagerilor.

Astfel, s-au constatat 15 cazuri de efectuare a încasărilor bănești în numerar fără utilizarea taximetrului, în patru cazuri încasările bănești în numerar se făceau în lipsa unui taximetru, iar în 13 cazuri s-a constat desfășurarea activității de întreprinzător fără înregistrarea la Camera Înregistrării de Stat.

Serviciul Fiscal de Stat precizează că pe perioada anului curent, în cadrul acțiunilor menționate au fost întocmite 464 procese verbale cu privire la contravenție cu aplicarea sancțiunilor în sumă de peste 721 de mii de lei. De asemenea, au fost efectuate 96 controale la agenții economici care prestează servicii în regim taxi, dintre care 84 au rezultat cu aplicarea sancțiunilor fiscale în sumă de 437 mii lei și contravenționale în sumă de 176 mii lei.

Conform prevederilor Codului Contravențional, practicarea ilicită a activității de întreprinzător prevede o pedeapsă cu amendă în valoare de la 1000 la 3000 lei. În cazul agenților economici, transportarea călătorilor fără emiterea biletelor, este sancționată cu amendă de 3000 lei.