logo

Transportatorii anunță protest cu sistarea rutelor pe 27, 28 și 29 februarie


https://www.ipn.md/ro/transportatorii-anunta-protest-cu-sistarea-rutelor-pe-27-28-7967_1102884.html

Transportatorii anunță protest cu sistarea rutelor pe 27, 28 și 29 februarie. Într-un comunicat de presă, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) solicită guvernării să prevadă în Codul transporturilor rutiere reglementări aplicabile rutelor care au ca destinație o localitate dintr-un stat cu care Republica Moldova a instituit regimul liberalizat de transport și reglementări față de rutele ce au ca destinație statele cu care nu este instituit regimul liberalizat de transport.

De asemenea, se cere exceptarea cel puțin a transportatorilor ce deservesc rute internaționale de obligația de a avea ca puncte-capăt de rută și de tranzit doar autogările. Introducerea reglementărilor echilibrate referitoare la relațiile transportator-autogară și ridicarea nivelului de fiscalizare în transportul regulat de pasageri, transmite IPN.

Transportatorii regretă că demnitarii răspândesc ideea că transportatorii care protestează sunt cei care doresc să activeze ca în trecut și nu doresc să se acomodeze regulilor  noi. Ei își exprimă convingerea că adoptarea reglementărilor similare celor din Uniunea Europeană, inclusiv celor propuse de către transportatori, vor lega ramura transporturilor nu de trecut, dar de viitor.

Într-o emisiune televizată, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, a menționat că greva transportatorilor va afecta cetățenii. Ministrul a mai spus că revendicările transportatorilor nu sunt clare. Agenția Națională Transport Auto ar putea sancționa operatorii de transport care vor ieși pe trasee.

Președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa, a calificat declarațiile lui Andrei Spînu drept amenințări. Fiecare cetățean are dreptul de a-și alege forma de protest prin care să-și manifeste nemulțumirea față de anumite lucruri pe care le promovează autoritățile.

Inițiativa legislativă de modificare a Codului transporturilor rutiere a fost votată de Parlament pe 22 decembrie 2023 și va intra în vigoare la 1 martie.