Transplantul de organe în R. Moldova va avea loc în la standarde şi preţuri internaţionale
https://www.ipn.md/ro/transplantul-de-organe-in-r-moldova-va-avea-loc-in-7967_966810.html
Transplantul de organe în R. Moldova va avea loc în conformitate cu standardele internaţionale şi la preţuri similare celor internaţionale, a declarat presei ministrul Sănătăţi, Ion Ababii, după avizarea de către Cabinetul de miniştri a noi redacţii a Legii cu privire la transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane.
Potrivit ministrului, astfel de servicii medicale sunt foarte costisitoare, iar în R. Moldova nu pot să coste mai puţin decât în Occident. El spune că un număr foarte mic de astfel de operaţii vor putea fi făcute din contul asigurărilor medicale. Potrivit lui, transplantul ficatului în Europa Occidentală ajunge să coste de la 80 până la 120 mii euro.
Prima Lege cu privire la transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane a fost adoptată în R. Moldova în anul 1999. Ion Ababii spune că pe parcursul următorilor cinci ani după adoptarea legii, în ţară au fost efectuate în total 13 operaţi de transplant renal, dintre care 7 - de la donatori vii, după care acest proces a fost stopat. Potrivit ministrului, la aceasta au contribuit mai mulţi factori, inclusiv lacunele legislative.
Experţii Consiliului Europei, spune ministrul, au atenţionat asupra existenţei neajunsurilor în legislaţia în vigoare, inclusiv prelevarea organelor de la cadavre doar în baza morţii cerebrale, interzicerea schimbului de organe în cadrul unor colaborări internaţionale, neacceptarea în calitate de donator viu a soţilor şi altor rude în afară de cele de gradul I.
Ministrul a menţionat că în lipsa posibilităţii de efectuare a operaţiilor de acest gen în R. Moldova, moldovenii cu posibilităţi financiare au apelat până în prezent la serviciile medicale din ţările vecine şi din Europa. Potrivit lui, însă, numărul acestora a fost mult mai mic faţă de necesităţile reale, fără a putea menţiona câţi cetăţeni ai R. Moldova necesită în prezent un transplant de organe.
După aprobarea Legii cu privire la transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane de către Parlament şi până la intrarea în vigoare a acesteia, Guvernul mai trebuie să elaboreze şi să aprobe un mecanism de punere în aplicare a Legii.