Transferul de putere are loc pe fundalul unor crize concurente
https://www.ipn.md/ro/transferul-de-putere-are-loc-pe-fundalul-unor-crize-concurente-7965_979155.html
Lipsa încrederii între partidele aflate la guvernare şi cel de opoziţie sunt principale cauze ale crizei politice din R. Moldova, a menţionat politologul Corneliu Ciurea la lansarea primei ediţii a Raportului de prevenire a crizelor (lunile iulie - octombrie), un produs trimestrial al IDIS Viitorul.
Potrivit Info-Prim Neo, Ciurea a spus că miza înfrângerii este atât de mare, încât părţile se află pe poziţii ireconciliabile. „În Raport au fost evidenţiate şi problemele interne existente în interiorul Alianţei pentru Integrarea Europeană, pentru că este cunoscută experienţa ADR din 1998 – 2001. De multe ori, fricţiunile între componentele acesteia şi deficienţele de ordin structural ale fiecărui partid în parte au condus la permanente scindări şi dezbinări care, până la urmă, a dat peste cap alianţa”, a menţionat el.
De asemenea, politologul a evidenţiat imperfecţiunile constituţionale legate de alegerea preşedintelui ţării. „Dar nu numai atât, căci transferul de putere la noi are loc pe fundalul unor crize concurente de ordin politic, economic, social şi regional, având în vedere, că şi alegerile din România şi Ucraina creează o vecinătate turbulentă, ce ar putea afecta cursul politic al R. Moldova”, a relevat Ciurea.
Referindu-se la scenariile posibile, cele mai realiste ar fi cel al alegerilor anticipate sau fisurarea PCRM şi atragerea unor voturi individuale pentru desemnarea preşedintelui R. Moldova, fără asentimentul partidului respectiv. Ambele scenarii, în opinia sa, comportă riscuri de producere a crizelor politice sau de aprofundare celei care se înregistrează în prezent.
Întrebat dacă oferta din 12 puncte lansată de liderul Partidului democrat, Marian Lupu, ar putea influenţa decizia comuniştilor de a vota preşedintele ţării, Ciurea a spus că trebuie să fim optimişti, dar că adversitatea exagerată, precum s-a demonstrat, împing AIE şi PCRM, deseori, în zona dialogului iraţional.