logo

Trafic restricționat pe o stradă din centrul capitalei


https://www.ipn.md/ro/trafic-restrictionat-pe-o-strada-din-centrul-capitalei-7967_1043932.html

Din 6 septembrie, traficul rutier pe strada Sfatul Ţării, tronsonul cuprins între străzile Anatol Corobceanu și Alexe Mateevici, va fi restricționat. Și aceasta pentru că urmează să înceapă lucrările de reabilitare a colectorului menajer, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al furnizorului de apă.

Potrivit SA „Apă-Canal Chișinău”, lucrările de renovare vor dura până la sfârșitul lunii noiembrie, iar graficul de lucru poate suferi modificări în funcţie de volumul şi complexitatea lucrărilor efectuate. În acest sens, ar putea fi operate modificări în schema de organizare a circulaţiei transportului public.

Totodată, furnizorul de apă informează că a început testarea colectorului menajer reabilitat din strada București, în perimetrul străzilor A. Pușkin și Mitropolit G. Bănulescu –Bodoni.

În paralel, continuă lucrările de reabilitare a colectorului menajer din perimetrul străzilor I. Pruncul, Sf. Andrei, Sfatul Ţării. Lucrările vor fi finalizate pe 10 octombrie.

Contractul pentru reabilitarea a circa 7 km de rețele de canalizare, în valoare de peste un milion de euro, este executat de către o companie locală, oferta căreia a fost desemnată câştigătoare ca urmare a licitaţiei internaționale.

Implementarea acestui contract face parte din cadrul Programului de Dezvoltare a Serviciilor de Alimentare cu Apă din municipiul Chişinău, în valoare totală de circa 61,8 mln euro, finanţat din sursele creditelor contractate de SA „Apă-Canal Chişinău” de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi a grantului investiţional acordat de către Uniunea Europeană, prin Facilitatea de Investiţii pentru Vecinătate (FIV UE).

Informaţiile grafice privind reabilitarea reţelelor în cadrul Programului de Investiții pot fi vizualizate accesând pagina web:http://gisweb.acc.md/reabilitare-retele/.