logo

Totalurile campaniei „EU Votez Pro-Europeni!”


https://www.ipn.md/ro/totalurile-campaniei-eu-votez-pro-europeni-7965_1016896.html

Campania „EU Votez Pro-Europeni!” a implicat peste 40 de tineri între 18 şi 30 de ani şi a avut peste 4000 de beneficiari direcţi, cu vârste între 12 şi 70 de ani, în cele 6 săptămâni în care s-au desfăşurat diverse acţiuni în mai multe localităţi din ţară. Potrivit lui Tudor Cojocariu, coordonatorul proiectului desfăşurat de Asociaţia „Convergenţe Europene” şi Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina”, numărul de acţiuni organizate a fost dublu faţă de numărul planificat iniţial, datorită receptivităţii oamenilor. Totalurile campaniei au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă la Agenţia IPN.

„Oameni chiar au fost receptivi, din fericire, am fost surprinşi. Inclusiv în nord, la Bălţi sau Soroca, unde ne aşteptam să fie oamenii mai reticenţi, dar, până la urmă, atât timp cât le arăţi, le explici că Uniunea Europeană nu este un proiect împotriva cuiva, ci pentru ei, oamenii devin foarte receptivi. Am observat că există mari lacune de informare şi de percepţie asupra realităţii obiective, aşa cum, cel puţin, o percepem noi şi avem pretenţia să o considerăm obiectivă, din partea cetăţenilor din nord, precum şi din regiunea Găgăuzia”, a declarat Tudor Cojocariu.

În cadrul campaniei, au fost organizate 3 concerte la Bălţi, 2 concerte la Soroca, câte un concert în Chişinău, Ialoveni şi satele Verejeni şi Ţânţăreni din raionul Teleneşti. În Orhei a fost organizată o conferinţă tematică, iar materiale promoţionale au fost distribuite în comunele Durleşti şi Ghidighici din municipiul Chişinău, satele Slobozia-Duşca şi Hruşova din raionul Criuleni, şi în satele Susleni, Piatra, Berezlogi şi Văscăuţi din raionul Orhei.

În total, au fost distribuite 350 de umbrele, 2000 de carnete, 1400 genţi de pânză, 1000 de brelocuri, 2000 de pixuri, 200 de rucsacuri, 1000 de aromatizatoare pentru autoturisme, 10000 de panglici, 200 de mousepad-uri, şi câte 3500 de broşuri „10 motive de ce Republica Moldova are nevoie să aleagă Uniunea Europeană” şi „De ce avem nevoie de comerţ liber cu Uniunea Europeană?”, precum şi 1000 de ziare „EU Votez Pro-Europeni!”. Broşurile au fost elaborate în baza informaţiei publicate de Centrul analitic independent „Expert-Grup” pe pagina budgetstories.md.

Campania civică „EU Votez Pro-Europeni!” face parte din programul „UE vine la tine acasă!” şi a fost implementată în perioada 17 octombrie-28 noiembrie.