Tony Hawks: Am încercat să redau moldovenii aşa cum sunt ei, adică de treabă

{Interviu Info-Prim Neo cu Tony Hawks, comediant şi filantropist, autorul cărţii „Tenis cu moldovenii”} [ – În cartea Dvs., „Tenis cu moldovenii”, aţi vorbit despre o Moldovă periculoasă şi ciudată. Ce s-a schimbat de la prima vizită aici? Cum aţi găsit Moldova acum?] – De la prima mea vizită, în 1998, Chişinăul s-a schimbat mult. Cea mai mare diferenţă pe care o văd acum sunt maşinile mari şi scumpe, prin care unii moldoveni încearcă să arate că o duc bine. Bineînţeles, am observat mai multe clădiri noi, mai multe panouri publicitare peste tot, dar cred că dacă merg în afara Chişinăului, toate arată la fel ca înainte. Ideea cărţii „Tenis cu moldovenii” mi-a venit când mă uitam la meciul de fotbal dintre Anglia şi Moldova cu un prieten de-al meu. Jucasem tenis în acea zi şi chiar mai eram încă în echipamentul meu de tenis când priveam meciul. Atunci prietenul meu a încercat să mă necăjească, spunându-mi că nu joc tenis prea grozav. În glumă, am făcut un pariu. „Tu, Tony, nu eşti destul de bun ca să baţi la tenis toţi fotbaliştii ăştia”. I-am spus că va fi imposibil, în primul rând pentru că jucătorii englezi vor refuza, ei fiind mari vedete şi toate alea. Atunci prietenul meu a propus să bat la tenis doar fotbaliştii moldoveni. Am bătut palma, iar cel care urma să piardă pariul trebuia să cânte gol-puşcă pe o stradă din Londra imnul naţional al Moldovei. Frumos, nu? (râde) [ – În cartea Dvs. aţi vorbit despre oameni trişti şi indiferenţi. Era o diferenţa clară de mentalitate între Dvs., acel străin din vest, şi oamenii din Moldova. Puteţi spune acum că mentalitatea moldovenilor s-a schimbat?] – Eu cred că s-a schimbat. Dar trebuie să vă spun din start că a fost foarte dificil pentru mine când am scris cartea. A trebuit să iau o decizie şi să fiu sincer în legătură cu ceea ce am văzut cu ochiul meu de străin. Ştiam că unele persoane vor citi cartea şi, probabil, vor fi ofensaţi de ceea ce am mâzgălit în carte, pentru că am văzut, în general, mulţi oameni care fuseseră cândva oprimaţi de un regim foarte strict şi cărora li se dictase cum să gândească. Ei ştiau că nu trebuie să spere la prea multe, pentru că a visa însemna să te dezamăgeşti într-un final. Şi, din păcate, oamenii erau pregătiţi să fie dezamăgiţi. Cred că filmul va fi mult mai favorabil pentru Moldova decât cartea, deoarece spectatorii vor vedea oamenii din Moldova, vor vedea personajul meu cu ochii lor şi îşi vor face propriile păreri. În carte ei apucă să cunoască doar viziunea mea asupra moldovenilor, însă în film vor avea imagini, vor avea personaje şi atunci vor vedea singuri cum sunt moldovenii de fapt. În esenţă, am încercat să redau moldovenii aşa cum erau ei, iar ei erau de treabă, cu excepţia unui individ. Sper să putem organiza premiera mondială a filmului „Tenis cu moldovenii” în Moldova. Aşa va fi corect. Poate chiar în cadrul Festivalului European de Film (din Chişinău) de anul viitor. [ – Aţi scris despre experienţele neplăcute trăite în Transnistria. Presupunem că sunteţi la curent cu problemele politice legate de Transnistria. Cum credeţi, care este soluţia pentru rezolvarea problemelor de acolo?] – Vă mulţumesc pentru că mă consideraţi capabil să rezolv în câteva fraze o problemă pe care voi o discutaţi deja de 20 de ani. Cred că trebuie să luaţi cel mai bun jucător de tenis de masă din Transnistria şi de cel mai bun jucător din Moldova şi să-i trageţi un joc pentru a decide cine e stăpânul. Vorbind serios, problema îmi aduce aminte de ceea ce a existat cândva în Marea Britanie şi, până la urmă, singura soluţie este ca oamenii să înceteze să se privească ca duşmani şi să devină prieteni. Aveţi nevoie de lideri deştepţi şi curajoşi care să împingă lucrurile înainte, însă aceştia sunt o specie rară. [ – „În jurul Irlandei cu un frigider” este filmul care încheie această ediţie a Festivalului European de Film la Chişinău. Ce ne puteţi spune despre el?] – Acesta a fost primul pariu pe care l-am făcut să devină o carte. Am să vă explic cum s-a întâmplat. Eram pentru prima orară în Irlanda pentru a participa la un concurs muzical. În drum de la aeroport spre festival am văzut un bătrân care făcea autostopul cu un frigider. Am întrebat de şofer: „Chiar am văzut asta? Nu visez?” şi el mi-a răspuns sec: „Da”, cu o reacţie de parcă ar fi ceva firesc. Mi-am închipuit că Irlanda trebuie să fie o ţară chiar mişto dacă să faci autostopul cu un frigider în cârcă nu este ceva neobişnuit. Peste câţiva ani am spus povestea asta la o petrecere, unde băusem cam mult vin. (zâmbeşte). Am făcut un pariu cu un prieten de-al meu pentru 100 de lire că pot face înconjurul Irlandei cu un frigider şi astfel aventura începe. [ – Ştim că ne vizitaţi ţara destul de des. De ce?] – Unul din motivele pentru care vin în Moldova este că o jumătate din banii câştigaţi din primul film au fost pentru susţinerea unui centru de caritate pentru copii. Vin în Moldova pentru a ajuta Centrul Hippocrates să construiască un sediul nou. Banii pe care sperăm să îi facem din filmul „Tenis cu moldovenii”, vor ajunge, de asemenea, la acest centru de caritate. Cu primul film, „În jurul Irlandei cu un frigider”, am fost la un festival în Paris, unde am câştigat şi un premiu. Ei au fost curioşi să afle dacă anul viitor venim şi cu următorul film, cel turnat în Moldova. În America, de asemenea, sunt oameni interesaţi să-l vadă. Chiar vreau să povestesc lumii povestea asta şi sper că acest lucru va aduce beneficii pentru Moldova, dar şi pentru Centrul Hippocrates. [ – În legătură cu Centrul de recuperare Hippocrates, pe care l-aţi fondat împreună cu organizaţia britanică Child Aid... Au existat careva probleme la construcţia sediului din partea locatarilor din blocul învecinat. De ce credeţi că există o asemenea reacţie?] – Am auzit de acestă problemă acum câteva săptămâni şi la început am fost surprins şi chiar dezamăgit, dar cred că acum înţeleg de ce se întâmplă asta. Atunci când apare ceva nou sau diferit într-o zonă rezidenţială, oamenii încep să vorbească: că vor fi multe maşini în zonă, că de ce avem noi nevoie de toate astea până la urmă. Oamenii vorbesc, însă, noi trebuie să mergem şi să le explicăm acestor oameni că nu va exista nicio problemă şi că, de fapt, această iniţiativă va aduce beneficii comunităţii. [ – În Marea Britanie există probleme de acest gen?] – Da, peste tot sunt. Cred că peste tot există oameni care se împotrivesc schimbărilor, oameni cărora le este frică de schimbări. Dar este important să înţelegem şi vecinii, îngrijorările lor. Acum că sunt aici, mi-aş dori să mă întâlnesc cu ei să discutăm. [ – Care este pariul următor?] – Cred că m-am retras definitiv din „afacerea” cu pariurile, dar mă gândesc să fac un al treilea film despre o carte pe care am scris-o în timpul unei călătorii în Franţa deci, acesta este o posibilitate. [ Dumitriţa Ciuvaga, Info-Prim Neo]