Titus Jucov invită cititorii pe potecile unui regizor
https://www.ipn.md/ro/titus-jucov-invita-cititorii-pe-potecile-unui-regizor-7967_978789.html
Regizorul Titus Jucov şi-a lansat prima carte, pentru care a muncit de la vârsta de douăzeci de ani, de când activează în calitate de regizor la teatrul republican de păpuşi „Licurici”, transmite Info-Prim Neo.
Regizorul spune că volumul– „Potecile unui regizor” a însemnat nopţi de insomnie. Se bucură, totuşi, că a reuşit să înţeleagă două lucruri, lumea copiilor şi basmul, care l-au menţinut în meseria de regizor. „Teatrul va rămâne pentru mine o taină, am încercat în această carte să pătrund în tainele acestei meserii”, a spus Titus Jucov la lansare.
Cartea lui Jucov este prima rândunică pentru teatrul din Basarabia şi ar putea să devină un manual pentru studenţii de la actorie, a spus actorul şi regizor Sandu Grecu.
Boris Focşa, ministrul culturii, a spus că Titus Jucov este unul dintre puţinii regizori care s-a gândit să facă ceva pentru urmaşi.
„Titus Jucov nu este o glumă la noi în teatru. Pentru talentul lui, a ajuns să fie unul dintre cei mai buni regizori, cu inimă de copil”, a spus dramaturgul Andrei Strâmbeanu.
Cartea „Potecile unui regizor” a fost editată la editura Cartea Moldovei şi a apărut în 1000 de exemplare, redactor fiind Valentina Buzilă.