logo

Titularii de patente au scandat lozinci anticomuniste pentru a se face auziţi în Parlament


https://www.ipn.md/ro/titularii-de-patente-au-scandat-lozinci-anticomuniste-pentru-a-se-7967_968442.html

Titularii de patente au pichetat repetat joi, 14 februarie, Parlamentul cerând abrogarea legii nr. 208 care le interzice activitatea şi impune comercianţii să deschidă întreprinderi individuale. Protestatarii au purtat pancarte şi au scandat lozinci împotriva guvernării. Spiritele s-au încins când din Parlament au coborât deputaţi ai Alianţei „Moldova Noastră”, care le-au comunicat că majoritatea comunistă a respins din nou propunerea AMN de a vota stabilirea unui moratoriu asupra legii în cază până în anul 2015 sau, cel puţin, pentru perioada negocierilor, transmite Info-Prim Neo. Liderul AMN, Serafim Urecheanu, a spus protestatarilor că sunt induşi în eroare atât de deputaţi, cât şi de miniştri. „Este un Guvern antipopular, care şi-a pus ţel să distrugă acest popor. Nu le convine ca cei circa 60 mii de titulari de patente să aibă o sursă de venit. Nu le convine să fie stabilitate în ţară”, a menţionat preşedintele Alianţei „Moldova Noastră”. Deputatul Valeriu Cosarciuc a susţinut că oficialii comunişti nu doresc să soluţioneze problema în favoarea titularilor de patente. „Scopul lor este să vă alunge din ţară. Vinovat se face, în primul rând, preşedintele Vladimir Voronin”, a subliniat Valeriu Cosarciuc. Înarmaţi cu megafon, tobe, dar şi altă recuzită de protest, inclusiv linguri şi farfurii, protestatarii au scandat lozinci pentru a se face auziţi în Parlament. Cei care au ieşit în faţă pentru a-şi spune păsul au acuzat oficialităţile că răspândesc informaţii eronate cu privire la veniturile titularilor de patentă. Ei spun că locul la piaţă este singura sursă de venit şi că interzicerea activităţii în bază de patentă ar însemna pentru ei pierderea locului de munca, pe care statul nu-l poate asigura. Preşedintele Asociaţiei Micului Business, Eugen Roşcovanu, a declarat pentru IPN că nu este o surpriză pentru el că propunerea de a institui moratoriu a fost din nou respinsă de către deputaţii comunişti. Protestele vor continua. În scurt timp va fi organizat şi un marş pe străzile capitalei. „Vom lupta până la victorie”, a adăugat sursa citată. Potrivit organizatorilor, la acţiune au participat circa 3 mii de persoane. Oamenii legii s-au au evitat să estimeze numărul protestatarilor.