Titularii de patentă reclamă condiţii dificile de activitate
https://www.ipn.md/ro/titularii-de-patenta-reclama-conditii-dificile-de-activitate-7966_1002885.html
Agenţii economici care activează în baza patentei de întreprinzător sunt hărţuiţi de către reprezentanţii instituţiilor de stat, susţine preşedintele Asociaţiei Micului Business (AMB), Eugen Roşcovanu. El a spus, într-o conferinţă de presă, că titularilor de patentă li se cere să se înregistreze ca întreprinzători individuali, ceea ce, potrivit lui Roşcovanu, ar scumpi afacerea de aproximativ 10 ori, transmite Info-Prim Neo.
Olga Ciapchi, reprezentantă a micului business din raionul Ştefan Vodă, a menţionat că atitudinea inspectorilor fiscali este batjocoritoare, inclusiv faţă de femeile care depun eforturi ca să-şi întreţină familia, soţii fiind fără un loc de muncă.
O altă participantă la conferinţă, Elena Ţurcanu din raionul Căuşeni, a menţionat că autorităţile locale şi centrale au fost sesizate de mai multe ori despre barierele impuse titularilor de patentă, dar fără rezultat. În schimb amenzile faţă de titularii de patente sunt aproape egale cu cele aplicată reţelelor mari de magazine.
„Suntem puşi în situaţia de a cumpăra marfa angro la preţuri mult mai mari decât cele indicate în facturile fiscale, pentru că nu avem altă ieşire din situaţie. Trebuie cumva să supravieţuim. Dar ne întrebăm, fiscul nu observă că o pereche de încălţăminte, dacă e să urmăm facturile fiscale ale angrosiştilor, costă 7 lei, iar o pereche de pantaloni 20 de lei. Unde aţi văzut mărfurile respective la asemenea preţuri. Noi plătim, iar alţii se îmbogăţesc şi staul nu câştigă nimic din aceste tranzacţii”, a spus Alexandru Vişnevschi, titular de patentă din Rezina.
Grigore Marciuc, preşedintele Asociaţiei Businessului Mic din raioanele de nord, a propus să fie demonopolizat businessul şi să fie asigurată o liberate economică reală sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, deţinătorilor de patentă. Numărul acestora din cauza presiunilor s-a redus simţitor, de la 45 mii în anul 2006 la 12 mii în prezent.
AMB, persoanele care lucrează în bază de patentă propun acordarea dreptului la mijloace în scop de comerţ în sumă de 500 de euro. De asemenea, se pronunţă extinderea genurilor de activitate în bază de patentă, simplificarea procedurilor biroctratice fiscale aplicate faţă de afacerile mici, crearea condiţiilor economice stimulative pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, factor important în crearea locurilor noi de muncă.