Tiraspolul va da înapoi după semnarea Rezoluţiei cu privire la Moldova, opinie
https://www.ipn.md/ro/tiraspolul-va-da-inapoi-dupa-semnarea-rezolutiei-cu-privire-la-7965_998902.html
Administraţia din regiunea transnistreană va face doi paşi înapoi după ce a fost adoptată Rezoluţia Adunării Parlamentare a OSCE cu privire la Moldova. De această părere este Andrei Iovu, expert al Institutului de Politici Publice (IPP), solicitat de Info-Prim Neo.
Potrivit lui Andrei Iovu, un punct pozitiv în această Rezoluţie este propunerea de a schimba misiunea de pacificatori în una internaţională civilă, sub mandatul OSCE. Până acum s-a vorbit doar la nivel de parteneri implicaţi în negocieri, dar nu s-a spus ceva concret. Un alt aspect pozitiv, potrivit expertului, este reconfirmarea necesităţii retragerii trupelor ruse de pe teritoriul moldovenesc. Rezoluţia din 1999 nu a fost uitată, se revine la ea şi se atrage atenţia Federaţiei Ruse să continue şi să termine evacuarea trupelor din regiune.
Totodată, Andrei Iovu este sceptic cât priveşte şansele de implementare a Rezoluţiei. „Faptul că Rusia nu a subscris acestei Rezoluţii înseamnă că implementarea ei va fi anevoioasă, mai ales în aspectul de retragere a trupelor ruseşti din regiune. Totodată, Tiraspolul nici nu doreşte să vorbească despre stabilirea unui statut legal pentru regiune, despre formatul de pacificatori şi retragerea trupelor ruseşti”, a subliniat expertul IPP.
Rezoluţia, remarcă expertul, subliniază că este deosebit de important să se identifice un statutul legal pentru regiune în cadrul Republicii Moldova. „Dacă e să privim asupra eficienţei negocierilor, dacă se va începe discuţia despre stabilirea unui statut oficial, ar însemna că ne apropiem de rezolvarea acestui conflict. Consider că anume acest aspect trebuie abordat la toate negocierile şi discuţiile posibile”, a menţionat Andrei Iovu.
În opinia sa, Rezoluţia adoptată este un semnal pozitiv pentru Moldova, un semnal că dorinţa Moldovei de a rezolva conflictul transnistrean este susţinută şi de partenerii internaţionali. „Acum urmează negocierea cu partea transnistreană, dar dacă e să ne uităm la starea în care se află relaţiile cu aceasta, nu cred că va avea loc degrabă”, a opinat expertul IPP. În ceea ce priveşte oferirea unui statut legal pentru regiunea transnistreană, încă în 2005 au fost aprobate nişte hotărâri care prevedeau democratizarea şi demilitarizarea regiunii. „La momentul actual nu avem nici una, nici alta”, a subliniat expertul.
Autorităţile stagnează în acţiunile de consolidare a relaţiilor de colaborare cu aleşii din stânga Nistrului, spune Andrei Iovu. Intenţia de colaborare a fost lansată la începutul lui aprilie, când se spunea că va fi creată o comisie de conlucrare, dar suntem deja la mijlocul lui iulie şi de la acel anunţ nu au urmat acţiuni vizibile pentru publicul larg.
În Rezoluţia privind Moldova AP OSCE face apel ca trupele ruseşti să fie retrase de pe teritoriul moldovenesc, de asemenea se propune schimbarea misiunii de pacificatori în una civilă internaţională şi oferirea unui statut juridic special regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova. Rezoluţia nu a fost susţinută de Rusia şi Cipru, care s-au abţinut de la vot.