Prim-ministrul Chiril Gaburici şi liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuc, au semnat protocolul care prevede cooperarea dintre companiile de asigurări auto din Chişinău şi cele din Tiraspol. Protocolul a fost semnat în cadrul întrevederii dintre cei doi, care a avut loc vineri, 10 aprilie, la Tiraspol, transmite IPN.
Potrivit deciziei, operatorii din domeniul asigurărilor de pe ambele maluri ale Nistrului vor coopera între ei astfel încât în cazul unor accidente rutiere şoferii asiguraţi să-şi poată recupera daunele indiferent de locul în care au fost emise poliţele de asigurare. Chiril Gaburici şi Evghenii Şevciuk au salutat compromisul la care s-a ajuns, fiind de acord cu faptul că soluţia dată este favorabilă cetăţenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Decizia a fost luată în contextul în care Tiraspolul a introdus de la 1 aprilie asigurarea auto obligatorie în stânga Nistrului. După această decizie, conducătorii înregisatraţi în partea dreapta urmau să procure o a doua poliţă de asigurare euro când intrau pe malul stâng. Anterior Chiril Gaburici şi Evghenii Şevciuk au convenit ca prevederea să fie amânată până pe 14 aprilie.