Administraţia de la Tiraspol a decis să anuleze gratuităţile în transportul public pentru pensionari, părinţii cu mulţi copii şi pentru alte categorii de persoane. Decizia se aplică de la începutul anului, transmite IPN.
Un post de televiziune de la Tiraspol precizează că persoanele care anterior circulau gratuit cu transportul public acum vor plăti o rublă (1,4 lei). Costul deplin al biletului este de 2,5 ruble în transportul prin oraş şi 3 în transportul care face legătura dintre oraşe (3,60 şi 4,30 lei).
După modificările operate, gratuit cu transportul public circulă doar militarii în termen.