Chişinăul insistă pe faptul că fermierii care deţin terenuri în stânga Nistrului, între Camenca şi Dubăsari, le pot prelucra în baza certificatului de proprietate, iar administraţia de la Tiraspol cere ca aceştia să încheie contracte de arendă cu reprezentanţii administraţiei locale din regiunea transnistreană. Luni, după întrevederea avută la Chişinău, reprezentanţii politici ai părţilor în reglementarea transnistreană au făcut separat declaraţii pentru presă, transmite IPN.
Vicepremierul Eugen Carpov a declarat că elementul de principiu este dreptul de proprietate asupra pământurilor. În 2006, s-a convenit asupra faptului că fermierii pot arăta un document care demonstrează proprietatea pentru a-şi prelucra terenurile. Acum Tiraspolul cere ca aceşti fermieri să semneze un contract de arendă cu administraţia acelor localităţi. „E o încălcare a mecanismului de reglementare transnistreană”, a subliniat vicepremierul.
Oficialul şi-a exprimat regretul că nu s-a avansat în aceste discuţii, dar a spus s-a convenit să mai aibă loc întâlniri. „Grupurile de experţi urmează să se întâlnească vineri, iar noi, la nivel de reprezentanţi politici, sâmbătă la Tiraspol. În zi liberă ca excepţie fiindcă vin sărbătorile”, a comunicat Eugen Carpov. Vicepremierul a adăugat că acum nu mai există nici obstacole formale pentru a amâna runda de negocieri în formatul 5+2 şi se caută o perioadă optimă pentru toţi participanţii. Cel mai probabil, aceasta va fi organizată în luna mai.
Reprezentantul politic al Tiraspolului, Nina Ştanschi, a subliniat că agricultorii care deja şi-au semănat loturile vor putea să le prelucreze în continuare şi să strângă roada. Ei trebuie să se înregistreze la administraţia locală şi să încheie contracte de arendă. Potrivit Ninei Ştanski, Chişinăul le interzice să facă acest lucru deoarece încearcă să aplice dreptul la proprietare pe teritoriul pe care nu-l controlează. „Partea moldovenească susţine că aceştia sunt proprietari, dar noi nu suntem de acord. Mecanismul actual este temporar, este valabil doar anul curent, cât se duc negocieri”, a declarat reprezentantul Tiraspolului.
George Balan, şeful Biroului pentru Reintegrare, a declarat pentru IPN că Nina Ştanski minte spunând că fermierii din dreapta Nistrului îşi pot prelucra terenurile şi că Tiraspolul insistă doar pe contracte de arendă.
Fermierii din raionul Dubăsari s-au pomenit în anul curent că li se interzice să-şi prelucreze terenurile amplasate în stânga Nistrului şi care le-au fost date în proprietate de către autorităţile constituţionale. Aceste obstacole au servit drept motiv pentru unii locuitori din satul Doroţcaia să ceară ca localitatea să treacă sub controlul Tiraspolului. Oamenii din sat declară că nu pot să le ducă la păscut nici vitele fără a avea actele de identitate cu ei.