logo

Tiraspolul avansează condiția de bază pentru soluționarea conflictului transnistrean


https://www.ipn.md/ro/tiraspolul-avanseaza-conditia-de-baza-pentru-solutionarea-conflictului-transnist-7965_1038723.html

Ministerul de externe al autoproclamatelor autorități transnistrene a avansat condiția de bază pentru soluționarea conflictului transnistrean: „respectarea drepturilor și intereselor transnistrenilor, precum și punerea în practică a rezultatelor referendumului republican din 2006”, transmite IPN cu referire la presa din regiune.

Partea transnistreană precizează că „formatul unei soluționări politice finale a relațiilor dintre Transnistria și Republica Moldova nu poate fi determinată de părți terțe, iar parametrii trebuie să fie aprobați prin acorduri în cadrul dialogului direct între părți, în prezența factorilor relevanți și de consens durabil”.

Autoritățile transnistrene insistă că o condiție fundamentală pentru dezvoltarea unui model eficient de soluționare a conflictului este respectarea drepturilor inalienabile și a intereselor cetățenilor din regiunea transnistreană ce rezultă din implementarea practică a rezultatelor referendumului republican din 2006 (nerecunoscut de Chișinău, n.r.). Partea transnistreană subliniază încă o dată poziția principială de recunoaștere juridică internațională largă a suveranității și independenței regiunii.

Locuitorii din Transnistria s-au pronunţat în proporţie de 98%, într-un referendum organizat în 2006, în favoarea independenţei regiunii şi a posibilei uniri cu Rusia, însă Moscova nu şi-a modificat poziţia oficială în urma plebiscitului, pledând pentru continuarea negocierilor în formatul 5+2.