logo

Tiraspolenii au depus flori în memoria celor căzuţi în conflictul de pe Nistru


https://www.ipn.md/ro/tiraspolenii-au-depus-flori-in-memoria-celor-cazuti-in-conflictul-de-pe-nistru-7967_976190.html

Oficiali transnistreni şi oameni simpli au depus vineri, 19 iunie, flori la memorialul Gloriei din Tiraspol în amintirea celor care au căzut la Bender în timpul conflictului armat de pe Nistru, din 1992, transmite corespondentul Info-Prim Neo. „În acest conflict au fost omorâte sute de persoane. Mii de oameni sunt invalizi. Aproximativ 100 mii de civili s-au refugiat pe teritoriul Ucrainei. Pierderile materiale s-аu ridicat la 10 mlrd ruble (12,4 mlrd lei – n.r.)”, a declarat liderul transnistrean Igor Smirnov Ambasadorul Federaţiei Ruse în Moldova, Valeri Kuzmi, a spus în timpul vizitei de joi, 18 iunie, la Tiraspol că „evenimentele tragice din Bender ar trebui să fie o lecţie pentru tinerii democraţi care cred că aspectele legate de drepturile omului pot fi rezolvate prin violenţă şi impunere a voinţei”. În timpul conflictului armat din 1992 , au murit 118 de tiraspoleni, potrivit statisticilor transnistrene.