logo

Tinerii sunt interesaţi de schimbările din localitate pentru că vor să muncească acasă


https://www.ipn.md/ro/tinerii-sunt-interesati-de-schimbarile-din-localitate-pentru-ca-vor-7967_986817.html

Tinerii pot contribui la îmbunătăţirea aspectului localităţilor lor prin implementarea propriilor idei, din moment ce cunosc problemele comunităţilor. Tinerii sunt interesaţi de schimbările din localitate pentru că vor să muncească şi să locuiască în ţară, dar nu în afara ei. Constatarea aparţine participanţilor la dezbaterile publice „Serviciul de iluminat public PRO şi CONTRA", care s-au desfăşurat la Pârliţa, Făleşti transmite Info-Prim Neo. În dezbateri au fost antrenate doua echipe, care şi-au prezentat mesajele privind poziţia faţă de necesitatea iluminatului public pe străzi. Tinerii au concluzionat că anume ei pot contribui la dezvoltarea comunităţii în care locuiesc. Organizatorii evenimentului afirmă că prin implicarea tinerilor în procesul de dezbateri se urmăreşte, de fapt, implicarea acestora în actul decizional şi în acţiunile la nivel de comunitate. Aceste dezbateri cultivă în tineri un comportament civilizat, o gândire liberă, le permite identificarea unor soluţii pentru problemele comunităţii. Dezbaterile publice „ Serviciul de iluminat public PRO şi CONTRA" au fost organizate de către Asociaţia obştească "Caroma Nord". Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectul „Consolidarea încrederii prin democraţie participativă şi implicarea tinerilor în actul decizional". Proiectul este realizat de „Alianţa Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Republica Moldova", prin intermediul Fundaţiei Est-Europene, din resursele financiare acordate de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei şi Fondul Naţional pentru Democraţie (NED).