logo

Tinerii profesionişti din serviciului public pot aplica pentru burse de masterat


https://www.ipn.md/ro/tinerii-profesionisti-din-serviciului-public-pot-aplica-pentru-burse-de-7967_993525.html

Tinerii profesionişti din serviciul public pot aplica la Programul burse de masterat pentru funcţionarii publici în scopul facilitării procesului de aprofundare a nivelului de cunoştinţe şi expertiză al funcţionarilor din administraţia publică centrală şi locală, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului Republicii Moldova, programul vizează tinerii profesionişti sau la mijloc de carieră din serviciul public, persoane care activează în cabinetele demnitarilor, persoanele cu funcţie de demnitate publică şi persoanele care activează în cadrul administraţiei publice locale. Domeniile la care pot aplica tinerii profesionişti sunt: politici educaţionale, studii europene şi drept, politică socială, management/politică a mediului, studii pace şi soluţionarea conflictelor, politică agricolă şi de transport, management/politica agricolă, management/administraţie publică, economie/economie de dezvoltare, sănătate publică, politici publice, afaceri publice europene. Bursele sunt oferite în cadrul Programului de instruire şi dezvoltare profesională pentru funcţionarii publici din Moldova, iar programul prevede două opţiuni. Prima opţiune - burse pentru studii de masterat la universităţi care au acorduri de parteneriat cu programul de Burse regionale, Fundaţiile pentru o Societate Deschisă, pentru a studia ştiinţe sociale la Universitatea Cambridge, Universitatea Warwick, Universitatea Maastricht, universităţi selectate din Germania, precum şi la universităţile partenere din SUA şi Canada. A doua opţiune – burse pentru studii de masterat pentru care tinerii profesionişti din serviuciul public vor depune individual cereri la programe de masterat la universităţi din ţările Uniunii Europene, cu excepţia României, SUA, Canadei, Norvegiei şi Elveţiei. În cadrul programului vor fi oferite peste 60 burse depline pentru studii de masterat în universităţi prestigioase din Europa de Vest şi America de Nord. Programul este realizat de Guvernul Republicii Moldova şi Centrul de Informaţii Universitare cu sprijinul financiar al Fondului de Urgenţă, precum şi al Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă, Programul Burse regionale.