logo

Tinerii nu trebuie văzuţi doar ca potenţiali votanţi pentru anumite partide, CNAM


https://www.ipn.md/ro/tinerii-nu-trebuie-vazuti-doar-ca-potentiali-votanti-pentru-anumite-partide-cnam-7967_987618.html

Tinerii nu trebuie văzuţi doar ca potenţiali votanţi pentru anumite partide. Ei trebuie luaţi în seamă şi atunci când se abordează politicile de tineret. Declaraţia a fost făcută într-o emisiune TV de preşedintele Consiliului Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM), Sandu Coica, după întrevederea de săptămâna trecută a premierului desemnat, Vlad Filat, cu reprezentanţii societăţii civile. „Nu ne place când tinerii sunt văzuţi doar în cadrul campaniilor electorale. Vrem ca tinerii să se simtă importanţi şi în afara acestora”, a menţionat Sandu Coica. Preşedintele CNTM a mai spus că în cadrul revederii cu Vlad Filat s-a vorbit şi despre modificarea Legii cu privire la tineret, care, potrivit lui Sandu Coica, este învechită şi necesită schimbări esenţiale. De asemenea, s-a propus să fie prevăzute anumite mecanisme de stimulare a tinerilor care vor să demareze o afacere, prin eliberarea creditelor ipotecare, stimularea angajatorilor cu anumite facilităţi fiscale pentru angajarea tinerilor şi alte lucruri pe care le prevede legea. În cadrul discuţiilor s-a abordat şi situaţia Centrului Republican pentru Copii şi Tineri ARTICO. „Este un Centru enorm în care s-au investit foarte mulţi bani, dar care, din păcate, se limitează la activităţi de lipit din plastilină, aplicaţii din hârtii colorate şi dansuri”, a menţionat Sandu Coica. Preşedintele CNTM a subliniat că trebuie pusă şi problema administraţiei Centrului. În alt context Sandu Coica a subliniat că tinerii, dar şi întreaga societate este încă în aşteptarea unui răspuns clar la întrebarea cine sunt vinovaţii evenimentelor din 7 aprilie 2009. Săptămâna trecută premierul desemnat, Vlad Filat, a avut consultări pe marginea viitorului program de guvernare cu reprezentanţii sindicatelor, patronatelor şi societăţii civile. Programul şi Cabinetul de miniştri urmează să fie prezentat până pe 14 ianuarie.