logo

Tinerii naţionali-liberali optează pentru adeziunea la valorile euro-atlantice


https://www.ipn.md/ro/tinerii-nationali-liberali-opteaza-pentru-adeziunea-la-valorile-euro-atlantice-7965_969127.html

Adeziunea la valorile euro-atlantice a fost exprimată de Organizaţia Tinerilor Naţionali-Liberali (OTNL) prin intermediul înmânării unui demers reprezentanţilor ambasadei României în R. Moldova pentru ca acesta să fie transmis Summit-ului NATO de la Bucureşti, transmite Info-Prim Neo. Prin demersul înmânat, la 4 aprilie curent, OTNL a rugat reprezentanţii ambasadei României să transmită Summit-ului NATO de la Bucureşti mesajul ferm privind ataşamentul pragmatic la valorile democratice şi la obiectivul inalienabil al R. Moldova de stat membru al comunităţii euroatlantice. Conform declaraţiilor preşedintelui OTNL, Veaceslav Ombun, prin intermediul acestui demers tinerii îşi exprimă ferm adeziunea pentru valorile euro-atlantice şi protestul împotriva încercărilor conducerii R. Moldova de a perpetua statutul de neutralitate care îndepărtează R. Moldova de civilizaţia europeană. Iar în acest context, tinerii naţionali-liberali propagă, în cadrul legal al R. Moldova, valorile pro-occidentale, pro-nato şi vor face tot posibilul pentru a familiariza populaţia asupra necesităţii de pregătire a ţării ca să devină şi furnizor de securitate, nu doar consumator, a opinat Veaceslav Ombun. Potrivit liderului PNL, Vitalia Pavlicenco, R. Moldova are şansa de a ieşi din sfera de influenţă rusă şi de constituire a unui stat cu adevărat suveran, independent şi teritorial indivizibil, doar în momentul în care va deveni membru NATO, fiind într-un sistem comun de securitate cu România. R. Moldova a pierdut atât trenul Baltic spre NATO şi UE, cât şi cel al României şi Bulgarie, iar acum putem să pierdem şi trenul ucraineano-georgian, a precizat liderul PNL. Tot în acest sens, Vitalia Pavlicenco, spune că înmânarea demersului a fost făcută anume la data de 4 aprilie deoarece acum trei ani, în aceiaşi zi, a fost votat un lider comunist care practic a adus la un şi mai mare dezastru R. Moldova, care prin efectele deplorabile ale guvernării comuniste a îndepărtat R. Moldova de NATO, de UE şi de democraţie. Reprezentanţii ambasadei României în R. Moldova au refuzat să manifeste o reacţie de răspuns la respectivul demers, specificând că informaţia va ajunge atât la ambasadorul României din R. Moldova, cât şi la cei participanţii la Summit-ul NATO de la Bucureşti.