Tinerii din PLDM oferă consultaţii candidaţilor la admiterea în universităţi
https://www.ipn.md/ro/tinerii-din-pldm-ofera-consultatii-candidatilor-la-admiterea-in-universitati-7965_976776.html
Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal Democrat (PLDM) a lansat marţi, 21 iulie, acţiunea „Vreau să fiu student”. Tinerii liberali-democraţi, studenţi sau absolvenţi, vor ajuta candidaţii la admitere în universităţi cu informaţii despre actele necesare şi facultăţi, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PLDM, George Mocanu, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că în fiecare dimineaţă tinerii vor fi prezenţi la cele mai importante instituţii de învăţământ, purtând insinga „Admitere 2009. Întreabă-ne!”. La fel, un grup de studenţi va oferi consultaţii şi celor care vor să meargă la studii în România. Aceştia vor fi prezenţi la Consulatul României, unde are loc depunerea dosarelor pentru admitere. Acţiunea se va desfăşura până la 27 iulie.
„În ultimii ani constatăm o scădere continuă a numărului de studenţi. Astfel, din cei 30 mii de absolvenţi de licee vor avea posibilitatea să facă studii universitare doar 60%. Autorităţile distrug, în special învăţământul în domeniul istoriei şi ştiinţei”, a spus Neghina Azizov, membră a organizaţiei. Drastic au fost reduse şi locurile la studii universiatre în domeniul politic, relaţiilor internaţionale, a adăugat aceasta.
În aceeaşi conferinţă, tineri liberali-democraţi au acuzat autorităţile că îngrădesc dreptul tinerei generaţii la informare.
Liderul studenţilor basarabeni din Iaşi, Dan Caranfil, spune că a fost reţinut, la 18 iulie, timp de mai multe ore în vama Leuşeni, iar în final i-a fost sechestrat laptop-ul. Caranfil povesteşte că se întorcea la Chişinău cu o maşină de ocazie, însoţit de 6 persoane.
„Ajunşi în vamă, ne-au luat paşapoartele. Grănicerii au verificat toate laptop-urile. După lungi ore de aşteptare, celorlalţi le-au fost întoarse paşapoartele, însă eu am ajuns la Chişinău însoţit de trei indivizi, care mi-au sechestrat computerul”, a relatat Dan Caranfil, care spune că va acţiona în judecată autorităţile statului pentru încălcarea dreptului la informare.