logo

Tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului sunt încurajaţi să participe la programe educaţionale orientate spre consolidarea democraţiei în R. Moldova


https://www.ipn.md/ro/tinerii-de-pe-ambele-maluri-ale-nistrului-sunt-incurajati-sa-participe-la-progra-7967_968976.html

25 de studenţi, absolvenţi ai şcolii de vară cu genericul „Securitate, naţionalitate şi cetăţenie”, le-au fost decernate diplome în cadrul unei festivităţi organizate la 25 martie în cadrul misiunii OSCE din R. Moldova. Ceremonia a fost prilejuită de încheierea primului ciclu a programului de studii la distanţă „Iniţiative de pace, schimbări democratice şi soluţionarea conflictelor”, transmite Info-Prim Neo. Obiectivul principal al proiectului este de a determina politica educaţională pentru consolidarea democraţiei în R. Moldova, inclusiv facilitarea sistemului de la Bologna, dar şi educarea tinerilor în spiritul valorilor europene. Şcoala de vară, organizată în cadrul acestui program, a fost deschisă în perioada 8-17 iulie 2007. Potrivit consilierului de stat al viceprim-ministrului R. Moldova, Dragoş Vicol, această iniţiativă nu poate fi decât pozitivă în contextul în care sunt implicaţi tineri dotaţi care îşi propun să identifice soluţii pentru ca societatea să activeze în armonie, securitate, toleranţă. Anul acesta alţi 25 de tineri vor avea posibilitatea să participe la cea de-a doua Şcoală de vară cu genericul „Securitate, stabilitate şi integrare”. Sunt invitaţi studenţi din diverse instituţii universitare şi academice de pe ambele maluri ale Nistrului, care sunt cointeresaţi în stabilirea unui dialog transparent şi constructiv între diverse grupuri sociale, politice şi etnice cu scopul consolidării statalităţii R. Moldova, soluţionării paşnice a diferendului transnistrean şi edificării unei politici externe pragmatice, bazate pe principii unanim recunoscute ale dreptului internaţional. Participanţii vor fi selectaţi prin concurs. Depunerea dosarelor va avea loc de la 31 martie până la 30 aprilie 2008 în regim on-line la adresa electronică: cornscu@hwa.or.at Selectarea candidaţilor se va desfăşura în două etape şi va include testări în scris şi oral al limbii engleze şi a cunoştinţelor în politologie, drept şi relaţii internaţionale. În total vor fi organizate trei şcoli de vară. Programul este susţinut de Organizaţia Hilfswerk Austria”, în parteneriat cu Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Centrul Informaţional din regiunea transnistreană „World Window”.