Tinerii cu disabilităţi îşi vor prezenta lucrările de artă şi artizanat la Muzeul Naţional de Istorie
https://www.ipn.md/ro/tinerii-cu-disabilitati-isi-vor-prezenta-lucrarile-de-arta-si-artizanat-la-muzeu-7967_966086.html
O expoziţie cu vânzare a obiectelor de artă şi artizanat create de tinerii cu disabilităţi din Moldova se va desfăşura la Muzeul Naţional de Istorie din Chişinău, în perioada 20 – 26 august.
Expoziţia „Amprente” oferă tinerilor cu disabilităţi posibilitatea de a-şi prezenta lucrările în faţa publicului din capitală. Ea face parte dintr-o amplă campanie informaţională care are drept scop sensibilizarea societăţii în atitudinea ei faţă de tinerii cu disabilităţi.
Pe lângă lucrările propriu-zise, organizatorii vor prezenta şi o expoziţie fotografică, în care se va demonstra talentul şi străduinţa copiilor şi tinerilor cu disabilităţi în procesul de creaţie.
În cadrul aceleiaşi campanii, au fost anterior realizate o serie de proiecte cum ar fi deschiderea atelierelor de creaţie a obiectelor de artizanat, realizarea unui film documentar, organizarea seminarelor despre oportunităţile de studii universitare pentru tinerii cu disabilităţi, crearea unei reţele de voluntari, editarea ziarului „Amprente”.
Expoziţia face parte din planul de acţiuni al Campaniei „Disability with Ability”, administrat de Filiala Consiliilor Americane pentru Învăţământ Internaţional şi finanţată de Ambasada Norvegiei la Bucureşti şi, parţial, de Ambasada SUA în R. Moldova.