logo

Tinerii care ies din sistemul de protecţie au nevoie de susţinere, ONG


https://www.ipn.md/ro/tinerii-care-ies-din-sistemul-de-protectie-au-nevoie-de-7967_1031607.html

Problemele tinerilor ieşiţi din sistemul de protecţie sunt aceleaşi peste tot, constată directorul „Amici dei Bambini” Moldova, Stela Vasluian. Într-o conferinţă de presă la IPN, ea a spus că, ajunşi la vârsta majoratului, când trebuie să treacă de la viaţa de copil la cea de adult, aceşti tinerii au nevoie de susţinere, iar în lipsa unui sprijin din partea specialiştilor, această etapă a vieţii poate deveni una critică.

„Efectele separării de familie sunt aceleaşi în orice ţară şi, fie că vorbim despre un tânăr care a părăsit sistemul de protecţie în Republica Moldova sau despre un tânăr dintr-o ţară din Uniunea Europeană, va fi la fel de vulnerabil şi nepregătit pentru viaţa de adult. Va fi la fel o potenţială victimă a traficului de fiinţe umane sau a abuzului de droguri, alcool, dacă nu va primi suport adecvat din partea specialiştilor”, a spus Stela Vasluian.

Directorul Asociaţiei obşteşti „Demos”, Liliana Samcov, a comunicat, în aceeaşi conferinţă de presă că acum opt ani asociaţia a lansat un proiect-pilot de integrare socio-profesională a tinerilor ieşiţi din sistemul de protecţie, care din noiembrie anul curent îi are ca beneficiari şi pe tinerii din stânga Nistrului. Cei care apelează după ajutor sunt consiliaţi de o echipă multidisciplinară, compusă din psiholog, asistent social, jurist.

„Mulţi din tinerii aflaţi în dificultate nu au nici acte primare. De regulă intervenţiile durează şase luni, dar şi până la un an când este nevoie de redobândit cetăţenia. Cele mai reuşite cazuri sunt atunci când beneficiarul este satisfăcut de un serviciu prestat de la A la Z, în care el s-a simţit partener egal. Învăţăm tinerii să se bazeze pe forţele proprii. După 18 ani, când ies din sistemul de protecţie, ei trebuie să ştie că nimeni nu le este dator cu nimic”, a spus Liliana Samcov.

Preşedintele organizaţiei nonguvernamentale „Serdte” din regiunea transnistreană, Galina Burlaca, a spus că tinerii sunt ajutaţi să se angajeze în câmpul muncii şi să-şi perfecteze actele necesare.

În următorii doi ani, mai multe acţiuni în acest sens vor fi desfăşurate în cadrul proiectului „Iniţiative comune ale organizaţiilor societăţii civile de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea integrării socio-profesionale a tinerilor defavorizaţi din Republica Moldova”, finanţat de UE şi Caritas Viena.