logo

Tineri din suburbiile capitalei sunt instruiţi cum să-şi înceapă o afacere


https://www.ipn.md/ro/tineri-din-suburbiile-capitalei-sunt-instruiti-cum-sa-si-inceapa-7967_976358.html

Tineri din suburbiile municipiului Chişinău sunt instruiţi cum să-şi înceapă o afacere. Seminarul este organizat în cadrul Programului Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor. Deschiderea a avut loc luni, 29 iunie, transmite Info-Prim Neo cu referire la pagina electronică a Organizaţiei pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM). Durata cursurilor este de 10 zile, timp în care tinerii vor fi instruiţi gratuit în domeniul activităţii de antreprenoriat: înregistrarea afacerii şi legislaţia aferentă, management şi planificarea afacerii, management financiar, contabilitate, marketing şi vînzări, managementul resurselor umane. În timp apropiat se mai preconizează organizarea cursurilor de instruire în raioanele Donduşeni şi Străşeni. Organizatorii îndeamnă şi alţi tineri, cu vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, să participe la cursurile de instruire. Pentru aceasta ei trebuie să expedieze un formular de înscriere şi o copie a buletinului de identitate la info@odimm.md. Partenerii ODIMM în desfăşurarea cursurilor menţionate sunt Centrul pentru Productivitate şi Competitivitate din Moldova „ARIA”.