logo

Tineri de pe ambele maluri ale Nistrului au transformat deşeuri în opere de artă


https://www.ipn.md/ro/tineri-de-pe-ambele-maluri-ale-nistrului-au-transformat-deseuri-7967_1007592.html

Peste 60 de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului şi-au unit eforturile pentru a salubriza o zonă de lângă râu într-un mod inedit, transformând mormanele de gunoaie în jucării şi opere de artă. În acest fel, organizatorii acţiunii, asociaţiile „Vitality” din oraşul Tiraspol şi „Renaşterea rurală ” din Tohatin, cu asistenţa Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, au încercat să atenţioneze populaţia asupra situaţiei ecologice precare în care se află zona riverană şi să o mobilizeze la acţiuni mai active de protejare a mediului, transmite IPN.

Specialişti ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi experţi din regiunea transnistreană au menţionat că din cauza deşeurilor vărsate pe parcursul ultimelor decenii, râul Nistru s-a transformat pe o distanţă întinsă într-un bazin cu apă tehnică. Ecologiştii au avertizat că, dacă se va continua în acest mod, există riscul degradării resurselor biologice ale râului, distrugerea ecosistemului, ceea ce, în final, ar putea duce la o catastrofă ecologică.

„Acţiunea tinerilor este o dovadă în plus că doar prin efort comun oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului îşi pot îmbunătăţi condiţiile de trai. Uniunea Europeană şi PNUD vor continua să acorde şi în următorii ani tot sprijinul necesar pentru iniţiative comune în mai multe domenii tematice”, a menţionat Ekaterina Dorodnova, ofiţer politic al Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău.

Valeria Ieşeanu, analist de programe PNUD Moldova, a spus că, în cadrul Programului UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, sunt sprijinite 21 de iniţiative comune ale ONG-urilor în implementarea proiectelor de interes reciproc, iar în curând vor fi lansate şi câteva proiecte de infrastructură în domeniul mediului. Programul UE-PNUD „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” este implementat în perioada 2012-2015, cu un buget total de 10,6 milioane de euro.