Timpul „miracolului” economic moldovenesc: „exportul moldovenilor – importul mărfurilor”, este unica realizare a partidului de guvernământ. Interviu Info-Prim Neo cu preşedintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş
https://www.ipn.md/ro/timpul-miracolului-economic-moldovenesc-exportul-moldovenilor-importul-marfurilo-7965_973413.html
[ - Cum apreciaţi anul politic 2008 pentru R. Moldova şi ce pronosticuri faceţi pentru 2009?]
- Pentru început, ţin să felicit cetăţenii ţării cu prilejul Anului Nou şi al sărbătoririi Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, dorindu-le din suflet fericire, încredere în viitor şi noi succese. Anul renovării a venit. Fie ca 2009 să aducă în casele noastre numai pace şi armonie.
Despre cum a fost anul politic 2008, ce pot să zic? Mă încearcă un sentiment de tristeţe şi de neîmpliniri. Simt un gust amar când văd că cetăţenii Moldovei duc o viaţă împovărată de incertitudini, de griji cotidiene şi, adesea, de lipsuri. Cu nedumerire privesc la faptul că partidul puterii şi actuala guvernare s-au detaşat de la problemele populaţiei, afişând o atitudine neserioasă faţă de posibilele efecte ale crizei financiar-economice mondiale pentru ţara noastră. Iată de ce, în contextul efectelor activităţii actualei guvernări, deputaţii social-democraţi nu au participat la lucrările ultimei şedinţe din anul acesta a Parlamentului, în semn de protest faţă de atitudinea iresponsabilă a majorităţii parlamentare la multiplele propuneri legislative înaintate de social-democraţi pe parcursul anului. În special este vorba de neacceprarea elaborării şi adoptării în regim de urgenţă a unui Plan naţional anticriză; de refuzul de a accepta stoparea privatizării obiectelor de importanţă strategică pentru economia naţională pe perioada de criză; neacceptarea iniţiativei social-democrate privind crearea unei Agenţii independente pentru protecţia drepturilor consumatorilor.
[ - 2008 încheie opt ani de guvernare a Partidului Comuniştilor şi două mandate consecutive ale preşedintelui Vladimir Voronin. Ce trăsături distinctive au marcat această perioadă?]
- PCRM guvernează ţara de 8 ani. Vedem cu toţii rezultatele guvernării lor care prea s-a întins: stagnarea politică, răfuiala cu oponenţii care exprimă poziţii ce diferă de punctul de vedere al comuniştilor, falimentarea definitivă a industriei naţionale, dezmăţul birocratic faţă de agenţii economici, extinderea corupţiei şi delapidărilor în rândul celora care trebuie să apere interesele naţionale. Şi acest lucru se întâmplă în condiţiile când economia ţării este susţinută doar de transferurile gastarbeiter-ilor – cetăţeni ai R. Moldova plecaţi peste hotare să presteze muncă prost plătită, adesea cu riscuri pentru sănătatea şi viaţa lor.
Timpul „miracolului” economic moldovenesc: „exportul moldovenilor – importul mărfurilor”, a trecut. Este unica realizare a partidului de guvernământ şi a lui Tarlev (Vasile Tarlev - n.r.), care vreme de opt ani a fost prim-ministrul lor. Astăzi acesta pretinde să se numească lider al aşa-numiţilor centrişti şi promite susţinere producătorului autohton, pe când ma ieri strivea producţia naţională, susţinând importul de mărfuri şi alimente.
[ - Pe ce mizaţi în alegerile parlamentare din primăvara anului 2009 şi care credeţi că vor fi efectele acestora asupra R. Moldova?]
- Astăzi Partidul Social Democrat demonstrează o creştere de zi cu zi. În partid vin oameni noi, ideile noastre găsesc susţinere şi înţelegere din partea celor mai diverse categorii sociale. Aceasta ne permite să afirmăm, cu siguranţă, că la viitoarele alegeri parlamentare PSD va acumula nu mai puţin de 15 procente, adică circa 20 mandate de deputat.
Fără participarea PSD, nu va fi ales preşedintele ţării. Fără PSD nu va fi format nici Guvernul. În ambele cazuri, pentru PSD, punct de pornire la tratative va fi acceptarea de către toţi a Programului anticriză şi a principiului programatic: „Mai puţină politică, mai multă economie”. Considerăm că anume respectarea acestui principiu reflectă interesul naţional al ţării în condiţiile de astăzi. Iată de ce noi afirmăm cu toată convingerea că următorul Guvern, prin ideologia sa, va fi social-democrat.
Am marea speranţă că anul 2009 va fi Anul renovării Moldovei şi că viitorul Guvern va face tot posibilul pentru ca oamenii să aibă o viaţă mai bună.